15.9 C
Pitești
joi, oct. 24, 2024

Târg de Carte, activități interesante și distractive pentru copii, la Bibliotecă!

Luna iunie o asociem, de obicei, cu copiii. Și probabil știm cu toții de ce. E startul vacanței de vară,  zilele sunt lungi cu mult soare, mare, munte, apusuri spectaculoase și cel mai important este că, pe 1 iunie, este Ziua Internațională a Copiilor. Anul acesta Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș cu sprijinul Consiliului Județean Argeș și al Primăriei Municipiului Pitești, organizează  în perioada 29 mai – 01 iunie, 4 zile de activități interesante și distractive dedicate copiilor! 

Gustul pentru lectură se educă din copilărie și este o adevărată plăcere atunci când un copil îți povestește despre o carte citită. Tocmai de aceea, ne dorim ca prin intermediul fEstivalului de Carte pentru copii “Kidsfest”, Pitești, ediția I, 2021, să stimulăm dragostea copiilor față de carte și interesul lor pentru dezvoltarea personală, iar ceea ce va face ca lucrurile să meargă în acest sens este entuziasmul lor molipsitor.

Unde?  În zona pietonală din fața Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, va fi organizat un complex expozițional unde vor fi amenajate 6 corturi, în care își vor prezenta oferta de carte pentru copii 10 edituri de prestigiu din România, două dintre acestea fiind locale. Pe lângă acestea, va fi prezentă și Școala de programare și robotică Logiscool Pitești, care va desfășura ateliere de robotică pentru copii. Secția tinerilor din cadrul Bibliotecii îi va provoca pe copii la ateliere creative și experimente distractive.

Atașăm programul evenimentelor și locul desfășurării activităților:

Sâmbătă 29 mai

1000  – Inaugurarea Târgului. Vizitarea standurilor editurilor participante (zona pietonală din fața bibliotecii).
1100Incursiune spirituală în lumea autocunoașterii și dezvoltării personale – Conferențiar Elena Preda Sachelarie, psiholog clinician, psihoterapeut.
1200Exploratorii neînfricați – atelier de experimente distractive pentru copii (zona pietonală din fața bibliotecii).
1300 Ateliere de robotică (Sala de conferințe).
14⁰⁰ – Muzeul Județean Argeș Ateliere de restaurare carte și artă naivă.
1630  –  Filarmonica Pitești – Trio Jazz&Pop și invitații – concert (esplanadă).

Duminică 30 mai

1100Incursiune spirituală în lumea autocunoașterii și dezvoltării personale pentru adolescenți – Conferențiar Elena Preda Sachelarie, psiholog clinician, psihoterapeut.
1300 Ateliere de robotică (Sala de conferințe).
1700  – Centrul Cultural Județean Argeș – Copil pentru o zi (concert esplanadă).

Luni 31 mai

1000  – Europe Direct Argeș. Târg expozițional cu lucrări din materiale reciclabile, înscrise la concursul ”Europa Verde”, derulat sub egida Zilei Europei și premierea câștigătorilor (zona pietonală din fața bibliotecii).
1000 – Europe Direct Argeș te informează – stand expozițional cu materiale informative provenite de la Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene și distribuirea de broșuri, cărți poștale și pliante cetățenilor interesați de tematica europeană (zona pietonală din fața bibliotecii).
1100Europe Direct Argeș. ”Europa Verde” – punct de colectare baterii consumate. La fiecare 10 baterii uzate colectate, primești o surpriză! (zona pietonală din fața bibliotecii).
1230  – Povești colorate de copii adorate – atelier creativ (zona pietonală din fața bibliotecii).
1300  – Ateliere de robotică (Sala de conferințe).
14⁰⁰ – Muzeul Județean Argeș – Ateliere de restaurare carte și artă naivă
1700Școala Populară de Arte și Meserii – spectacol muzical pentru copii (esplanadă).

Marți 1 iunie

 1100 Copiii în dialog cu personaje din lumea Disney: animație, jocuri și multe alte surprize! (zona pietonală din fața bibliotecii).
1300 – Teatrul ”Alexandru Davila” Pitești – spectacol muzical pentru copii (esplanadă).
1600 – Centrul Cultural Județean Argeș – Copil pentru o zi (concert esplanadă).

ORGANIZATORI:

Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș
Consiliul Județean Argeș
Primăria Municipiului Pitești


PARTENERI:

Teatrul ”Alexandru Davila”
Centrul Cultural Județean Argeș
Școala Populară de Arte și Meserii Pitești
Muzeul Județean Argeș
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești
Filarmonica Pitești
Logiscool Pitești

Articole asemănătoare

Teatrul zilelor noastre: Franzeluță

Argesul COOLtural

Muzica zilelor noastre: Surpriză răsăriteană…

Argesul COOLtural

Actualitate culturală: Început de an la filarmonica loco

Argesul COOLtural
error: Continutul este protejat!!!