21.3 C
Pitești
vineri, iun. 14, 2024

Eveniment cultural: Un cetățean de onoare al Piteștiului

  Nimeni altu` decât medicu` veterinar Sergiu-George Rizescu. Nonagenar actualmente. Fost deputat țărănist argeșean (două mandate). Actualmente, președinte AFDPR. Deținut politic anticomunist. Om politic remarcabil. Aș afirma și eu fără greș, ca și alt coleg de presă din Ardeal, că e un demn urmaș al Seniorului Coposu. Dedicat necurmat oamenilor și problemelor țării. Umblând asiduu printre ei să-i cunoască și să asculte păsuri. O voce clară și netemătoare, în Parlament. Expunând întemeiat problemele culese și urmărind tenace rezolvarea lor. Afirm asta în deplină cunoștință de cauză și făr-a exagera. Că n-aș îndrăzni, nu s-ar cuveni…

 Ei bine, marți, 14 mai, fu, în chip meritat, Ziua Națională de Cinstire a Martirilor din Temnițele Comuniste. Publicistul Jean Dumitrașcu n-a scăpat-o din vedere și l-a invitat pe doctoru` Rizescu să vorbească despre „libertate și martiraj”. Adică, despre patimile îndurate-n închisorile de tristă amintire ale gulagului autohton din a doua jumătate de secol trecut. Distinsul invitat a făcut-o cu luciditate și lipsit de resentimente acute dup-atâția ani. Evocând abuzurile și teroarea, umilința și brutalitatea cu care-au fost tratați atâția nevinovați de gloata bolșevică ajunsă nemeritat la putere. Cu sprijin stalinist nedezmințit. A vorbit blând și chibzuit. Povestind atent și dialogând cald cu tinerii din sala „Ars Nova” a Centrului Cultural Pitești. Păcat că unii dintre ei discutau, râdeau și nu prea le era gându` la ce istorisea interlocutorul. Adevărată colecție de momente ale timpului acela nefericit. Triste, nu neg, da` nicicum de dat uitării vreodat`. Păcat! Le-nfierez justificat ăst comportament  necivilizat, nedorind a mai asista la așa ceva. Nu se cade-a trimite-n derizoriu istoria, sub nicio formă. Cei ca stimatu` vorbitor, pătimitor mărturisitor al unor astfel de nenorociri mult n-or mai fi. Cuvine-se cert să le acordăm meritat respect. Și să le urăm sănătate. (Re)întâlnirea cu unu` dintre ei, semnalată-n tableta de față, binevenită fiind. Iar moderatorului, apreciere pentru realizarea ei…

                                                                                           Adrian SIMEANU

Articole asemănătoare

Cartea zilelor noastre: Orori comuniste

Argesul COOLtural

Muzica zilelor noastre: Cântări de octombrie

Argesul COOLtural

Cartea zilelor noastre: Povești din istoria țării

Argesul COOLtural
error: Continutul este protejat!!!