17 C
Pitești
sâmbătă, sept. 7, 2024

Cartea zilelor noastre: Un publicist din Bănie

       Nimeni altu` decât Nicolae (Nucu) Marinescu. Unu` dintre cei care-au făcut o profesiune de credință din a scrie consecvent despre orașu` natal. Și de-a promova asiduu cultura. Printr-o editură, actualmente. Sper eu fructuoasă. Dar, îndeosebi, ca publicist neostenit și director al mensualului de tradiție, „Mozaicul”. Cartea* consemnată-n astă tabletă stă și ea mărturie în susținerea afirmației. Căci în articolele și interviurile adunate-ntre filele sale eu am aflat sau regăsit informații istorice și culturale despre străvechiul oraș din sud-vestu` țării. Util și de interes pentru mine neîndoios. Căci prin centrul său am umblat ori de câte ori am pășit în sala de teatru. Sau, mai ales, în cea a filarmonicii. Fincă Bănia are un colectiv teatral de elită și-un altu` simfonic. Frecventat ades acesta până-n pandemie. Am și azi relații cordiale cu Emil Boroghină, fost director la „Marin Sorescu”. Activ și-n prezent lăudabil. Sau cu scriitoru`, publicist redutabil, Nicolae Coandă, tot de acolo. În special, cu dirijorul Alexandru Iosub. Tustrei, sfătuitori avizați la nevoie. Iar când i-am întâlnit în discursuri, recitaluri sau la pupitru am urmărit prestațiile lor cu atenție maximă. Lărgindu-mi benefic orizontul ideatic. Cu mare folos în activitatea-mi de jurnalist cât o mai fi ea să fie…

Pe Nicolae Marinescu l-am cunoscut cu niște ani în urmă la filarmonica olteană. Grație lui citesc „Mozaicul” contemporan. Ba chiar public uneori în paginile sale. E, clar, o revistă de ținută, valoare și faimă națională. Iar volumu` semnat de profesoru` Marinescu dă amănunte numeroase despre apariția și evoluția lui în timp. Desigur, și despre alte puncte de cultură din urbe. Ori despre oameni de elită locali și de pretutindeni legați cumva de ea. Inserează, de asemeni, și constatări în privința evoluției postdecembriste a României. Cu deziderate sociale pierdute, inevitabil, din cauza politicii neferice de care avem parte, crescând, în ziua de azi…

Mulțumindu-i autorului pentru dedicația onorantă, sper să-mi îngăduie viața a-i ceti și alte puncte de vedere cu rost, adevăr și-nțeles pe măsură…

                                                                                                  Adrian SIMEANU

*Nicolae Marinescu, Spre Europa făgăduinței, Ed. Aius PrintED, 2019

Articole asemănătoare

Muzica zilelor noastre: Despre rock, numai de bine!

Argesul COOLtural

Investițiile în cultură în prag de Centenar, un test pentru instituțiile locale argeșene

Argesul COOLtural

Fostul prim-secretar Catană lansează o carte de memorii

Argesul COOLtural
error: Continutul este protejat!!!