Investițiile în cultură în prag de Centenar, un test pentru instituțiile locale argeșene

0
823

În iulie anul acesta Guvernul a adoptat un OUG pentru aprobarea Programului de investiții în domeniul Culturii. Ajutorul oferit de Guvern vine în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri iar suma alocată Programului de investiții în domeniul Culturii este de 1 miliard de euro.

De aceste fonduri ar trebui să beneficieze în primul rând autoritățile locale și instituțiile de cultură aflate în subordinea lor.

În județul Argeș, un vârf de lance pentru Centenarul Marii Uniri, locul unde regii României se odihnesc pentru vecie, cei fără de care România nu ar fi fost mare, autoritățile locale și cele culturale au intrat pe ultima sută de metri pentru pregătirea celebrării evenimentului.

Ce spune legea?

„Prin promulgarea Ordonanței de urgență nr. 76/2018 privind aprobarea Programului de investiții în domeniul culturii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative Guvernul României a creat posibilitatea ca beneficiarii direcți, respectiv autoritățile administrației publice centrale, inclusiv Ministerul Culturii și Identității Naționale, precum și instituțiile aflate în subordinea acestora, indiferent de sistemul de finanțare, autoritățile administrației publice locale, sa poată accesa fonduri, în cuantum total de 4,5 miliarde lei în scopul:

a) achiziția de imobile monumente istorice și de bunuri culturale mobile clasate, prin exercitarea dreptului de preemțiune al statului, în condițiile legii;

b) construirea de obiective culturale, reprezentând construcții cu destinație culturală sau în care se desfășoară activități în domeniul cultural, de informare și de educație permanentă, se oferă servicii culturale de utilitate publică, cu rol în asigurarea coeziunii sociale și a accesului la informație;

c) realizarea de lucrări de intervenție, reabilitare și/sau modernizare, consolidare, restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, definite la art. 3 lit. a) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înscrise în Lista monumentelor istorice, actualizată, cu respectarea prevederilor respectivei legi;

d) realizarea de lucrări de intervenție, reabilitare și/sau modernizare, consolidare, restaurare și punere în valoare a obiectivelor culturale, cum ar fi biblioteci, muzee, centre culturale, instituții de spectacole sau concerte și alte obiective cu destinație culturală. In conformitate cu prevederile art.7, pentru includerea în Program, beneficiarii transmit Ministerului Culturii și Identității Naționale propunerile de finanțare, însoțite de nota conceptuală și tema de proiectare, întocmite conform prevederilor legale, sau o notă de fundamentare care să conțină descrierea bunului de patrimoniu care urmează a fi achiziționat prin Program, datele de identificare ale proprietarului actual, precum și valoarea estimată de achiziție a acestuia, în baza dreptului de preemțiune prevăzut de lege.

Pentru anul 2018, solicitanții transmit documentele menționate anterior până la data de 1 noiembrie 2018, urmând că, pentru perioada 2019-2026, sesiunea de depunere a propunerilor de finanțare se stabilește prin ordin al ministrului culturii și identității naționale”.

Rămâne de văzut dacă instituțiile de cultură din Argeș, aflate în majoritate covârșitoare în subordinea Consiliului Județean sau Primăriilor, vor fi capabile să acceseze finanțări din Programul de investiții în domeniul Culturii. 

LĂSAȚI UN MESAJ