…pe care le-am citit, cu nesaț enorm, în câteva nopți. Fincă regretatul William Diehl a făcut din cel menționat în titlu un erou de anvergură notabilă în țara de peste Atlantic. Atât ca avocat, cât și ca procuror. Martin dovedindu-se în ambele ipostaze un jurist de mare clasă. Care dă prilejuri cititorilor de pretutindeni să afle cum se desfășoară un proces penal în patria lui. Câtă intuiție în structurarea acestuia, spre a-l câștiga, fiind necesară. De asemeni, câtă acribie în construirea de nezdruncinat a dosarului. Ce muncă de nivel presupune documentarea profesionistă a unui caz penal de răsunet național. Indiferent de ce parte a barei te-ai afla. Cât e necesar a-ți merge mintea ca să lupți cu judecătorii ori cu jurații, ca să triumfi potrivit legii și adevărului. Mai cu seamă că astfel de cauze sunt și foarte costisitoare…
În deplin acord cu ilustrul autor, socot și eu, din propria-mi experiență profesională, că tribunalul e un teatru. Și justiția e o piesă. Mai mereu o dramă, dacă nu o tragedie. Pentru că, inevitabil, ies multe la iveală. Orice justițiar, orice justițiabil reprezentând o viață de om. Cu bune și rele. Un destin, în esență. Pe care William știut-a să-l evidențieze după convingeri intime și necesități narative. Ancorând ”piesa” cum se cuvine într-un ”decor” pe măsură. Conturat echilibrat și convingător. Fie că-i vorba de crimă sadică sau de terorism și război civil. De politică imundă, răutate fără margini și răzbunare. De nebunie, fanatism, crimă organizată prin jaf armat, șantaj și corupție la nivel statal. Toate, înfiorătoare semne că lumea a luat-o razna apocaliptic aproape. Și nu-și revine corespunzător, determinând înăsprirea normelor juridice, a tehnologiei de profil și a procedurilor odată cu trecerea vremii…
Diehl a fost fotojurnalist și, precum arătai până acum, novelist de marcă. A luptat în Al Doilea Război Mondial și a primit decorații militare pentru bravură. S-a inspirat nimerit din fapte de arme în documentare. Împletind ficțiunea cu realitatea când nevoia s-a impus. Dând culoare, credibilitate, atracție maximă opurilor scrise până la deces. Neștirbite și azi, după ani o droaie. Atât literar cât și cinematografic. Martin Vail, de pildă, dovedindu-se și-n prezent pregnant personaj romanesc. Iubit pretutindeni și greu de egalat compozițional. Neapărat de studiat de oricare jurist chitit pe succes real. Sfătuiește, știutor, un coleg de breaslă în viață. Astăzi, publicist, semnatarul ăstei tablete. Succintă, dar izvorâtă din plăcerea imens-a lecturii tripletei literare menționate-n subsol. Combinație nemuritoare de psihologie, drept și talent scriitoricesc vădit, concluzionez. Neîndoios, meritat omagiu, chiar peste ani, maestre William!
Adrian SIMEANU
*William Diehl, Ființa răului, Chipul răului, Domnie în iad, Ed. RAO, 1993, 1997, 2001
