16.5 C
Pitești
sâmbătă, apr. 27, 2024

Cartea zilelor noastre: Johanna Mo

          Și ea o reprezentantă în ascensiune a policierului scandinav. La vreo patruzeci și ceva de ani, din Stockholm. Care, în ciclul Hanna Duncker, scoate pe piață, victorios, detectivu` cu acest nume. O tânără investigatoare în poliția suedeză, care continuă tradiția profesională a tatălui. La un moment dat, chiar în orășelu` natal. Confruntându-se într-unul dintre tomurile de până acum ale seriei cu moartea unui adolescent. Transsexual, introvertit într-o măsură inevitabil. Victimă fără vrere a mediului existențial. Nefericirea sa și trama polițistă aferentă fiind, în fond, un pretext de analiză a lumii din zonă. A prejudecăților și problemelor de cuplu. A lipsei de comunicare dintre generații. Ori a tendințelor de viață contemporană. Și a viciilor, a imoralității întâlnite tot mai apăsător, mai dăunător atât la adulți cât și la tineretu` nordicei țări. Spleenul agresiv, instabilitatea psihică. Răutatea, violența în creștere. Degringolada cotidiană, lipsa tot mai pregnantă de educație adecvată. Cu tot cortegiul firesc de efecte negative. De traume ireparabile, cele mai multe, vădit…

          Cartea* nu e una plină de adrenalină. Căci în ziua de azi, anchetele de profil se realizează preponderent prin tehnici și abilități informatice. Amintind atractiv de autori celebri-n domeniu. Care, prin interogație potrivită și deducție inspirată, descoperă adevăru` și rezolvă cazuri chiar dificile. Johanna dovedind certe abilități în materie. Dialogurile merg la fix, portretele și peisajele completează nimerit faptele narate. Astfel încât acțiunea propriu-zisă nu pierde din substanță. Evidențiind un condei format corespunzător și-o documentare amplă. Folositoare din abundență. Găsim în file nu doar fantezie, suspans, ci și crudă realitate.

         Analiză socială și psihologie. Cunoștințe de criminalistică. Fluență și echilibru-n expunere. Toate creând un produs epic accesibil și convingător. Nu lipsit, desigur, de calități literare.  De cert interes pentru cititori de pretutindeni. Așteptăm urmarea-n românește…

                                                                                               Adrian SIMEANU

  *Johanna Mo, Cântărețul nocturn, Ed. RAO, 2023

Articole asemănătoare

Teatrul zilelor noastre: Fierarii

Argesul COOLtural

Concert Simfonic de deschidere a Stagiunii a XIV -A

Argesul COOLtural

Festivalul Internațional de Film ”Tres Court” la Universitatea din Pitești. Reacțiile studenților

Argesul COOLtural
error: Continutul este protejat!!!