4.3 C
Pitești
sâmbătă, dec. 4, 2021

Festival de C*Arte, în centrul Piteștiului!

       În Pitești deja se simte miros plăcut de toamnă. Dimineți reci, zile însorite, nopți răcoroase și copaci cu frunze uscate. După o vară frumoasă în care am adunat forțe noi, am revenit fiecare la locurile noastre de muncă, elevii au revenit la școală, copiii la grădiniță și Argeșul COOLTURAL a revenit cu articole interesante, evenimente care sunt așteptate și bună dispoziție. 

        Din bătrâni cunoaștem bine această vorbă că „Toamna se culeg roadele” și dacă facem o analogie din domeniul cultural, putem spune cu certitudine: cărțile sunt „roadele” celor care le-au scris, iar noi suntem „culegătorii”. Ce frumos!

       În acest context, dragii noștri, dorim să vă invităm la   Festival de C*Arte, ediția a IV-a, desfășurat în perioada 30 septembrie – 3 octombrie în zona pietonală a Bibliotecii Județene Argeș, dedicat promovării lecturii în comunitate, și prilejuit de Târgul de Carte „Triunghiul cunoașterii: carte, lectură, bibliotecă”, ediția a III-a. Cele 17 edituri participante vor aduce diversitate FESTIVALULUI DE C’ARTE”, prin participarea cu cele mai noi apariții. De asemenea, vor fi și lansări de carte, concerte, expoziții, multă comunicare și noi revederi. 

       Suntem mândri că în pofida pandemiei, noi am reușit să rămânem vii în evenimente, am reușit să înlocuim frica cu credința în bine, cu puterea dragostei pentru cultură și oameni, cu dorința de a face ceva plăcut sufletului. Se știe bine că evenimentele plăcute, voia bună, socializarea și zâmbetul întăresc imunitatea organismului.

 Vă așteptăm cu drag!

Articole asemănătoare

,,DĂRUIEȘTE UN ZÂMBET, O CARTE!”, campanie de colectare sub coordonarea Consiliului Județean Argeș:

Argesul COOLtural

Cartea zilelor noastre: Superputerile

Argesul COOLtural

Muzica zilelor noastre: Despre rock, numai de bine!

Argesul COOLtural
error: Continutul este protejat!!!