Muzica ne-a făcut cunoștință, în postdecembrism. Epoca noastră ”originală”. A libertății nemăsurate în gânduri, vorbe și fapte. Când vieți poți lua îndată, făr` de remușcări, făr` de judecată. Ea fiindu-i țintă, legitim, colegului Serghie Bucur. Octogenar verde și publicist activ, de lângă Ploiești. Martor nefericit la o tragedie. De SIDA neiertătoare iscată. Nepotu-i, Costin Marius Filip, sfârșind, în grea suferință, din cauza ei. Pe pat de spital, adolescent încă. După ce, proaspăt născut, e contaminat cu virusu` HIV. Printr-o injecție, tot în spital. Din neglijență clar criminală. Nepedepsită juridic până-n prezent. Învăluită, în continuare, de lașitate crasă la făptuitor. Ascuns în tăcere și anonimat. Chiar dac-a ucis, fie și numai din culpă, un nevinovat. Lovindu-i familia crunt, neînchipuit, iremediabil…
Cartea* prahoveanului e un strigăt spre lume. Un document despre societatea în care trăim pe plai mioritic. Un roman despre neputință și nepăsare. Într-un sistem ticălos și-n instituții de multe ori asasine. Despre ce-a îndurat un copil român pân-a răposat. Și ce-a însemnat boala lui rebelă pentru cei din jur. Așa că-n amintire merită și el, și ai săi din casă, s-apară, în pagini, cu nume reale. Ca cititoru` să fie convins pe deplin că adevărată-i povestea. Nu alcătuire din cea romanescă, pur imaginară. Serghie având aplecare și meșteșug îndestul ca să facă un bisturiu ascuțit din condei. Și din ”Neantul” său, o viguroasă, clară, utilă acuză. Un apel întemeiat către conștiințe de pretutindeni. Scrierea sa chiar m-a-nfiorat și nu rareori, pe marginea ei, viu am discutat. I-am semnalat defecte (puține, de altfel) și-am recomandat să facă efortul unei noi ediții. Reconstruind, șlefuind unde este cazu`. Ca dreaptă, neabătută, vrednică să stea și după-ntâlnirea din cer cu cel multiubit, cumplit chinuit, azi, doar povestit. Ca o mărturie de nezdruncinat, în timp și spațiu pământean. Bătrâne romancier, ai datoria asta neapărat. Și du-te degrabă în București. Să vezi dacă-i trecut și Costin pe lespedea de piatră de la ”Matei Balș”. De nu-l afli totuși, fă diligențe, cu sârg, să se repare omisiunea. Ca să ai ce-i spune când sufletele voastre vor sta față-n față. Firavă mângâiere, da` trebuitoare, ca omagiere veșnică sub soare…
Adrian SIMEANU
*Serghie Bucur, Neant. Colaj despre suferință, Ed. EIKON, 2017
