Scris priceput, curajos. Secvențial, ca un film. Satiric vădit. Cu umor d-ăla negru și vioiciune. Cu echilibru, ingenios. Amestecând adecvat experiența profesională cu literatura. Realitatea cu fantezia. Oameni și destine contorsionate. Din zilelele noastre. Din patria noastră. Doldora de hoți și bolnavi la cap. De prin instituții postdecembriste care mai de care. De prostie, minciună, parvenitism abundent. Corupție, sex, dopaje, depresii, la greu. Decădere morală. Promiscuitate. Nefericire cruntă. Morbiditate. Alienare crescândă, clar ireductibilă. Vizibile cotidian pretutindeni în jur și tot mai intens…
Cine le-a strâns nimerit, atractiv, inventiv în file de tom? O profesoară-n psihologie, cândva jurnalist niște ani. Nu puțin documentată-n domeniu. Vrând a-și respecta o promisiune familială dramatic asumată. Cartea* e redactată alert, fluent, coerent. Cu dialoguri duium, la obiect, utile din plin. Cu portrete uluitoare, da` convingătoare nespus. Cu exemple din viață, neîndoios. Transpuse isteț și ilustrative neexagerat pentru mersu` lumii de azi spre dezintegrare…
În principal, morală. Camelia Popa, autoare autohtonă, puind morala-n prim plan. Îndreptățit, cuvenit. Că dacă cinste, corectitudine și modestie nu vor mai fi, s-alege prafu` curând. Dacă rațiune, dreptate, justiție nu mai avem spre a le-ntreține corespunzător, ne ducem de râpă rapid. Nu doar în România, ci oriunde pe glob. Că probleme similare apar și în est, și în vest, și în sud, și în nord. Că oameni fără păcate îs din ce în ce mai rari. Așa că poveștile bucureștencei, înlănțuite cu rost și atracție ușor polițistă trebuie citite fără prejudecăți. Au ingrediente potrivite, dozate bine și dau de gândit îndreptățit. Alcătuind, în fond, un tablou postdecembrist realist precum ne e dat să trăim, înfiorător. Poate, pentru unii, chiar ispititor. Pentru mine însă, deloc de dorit. Deși-n pandemie multe-s de-ntâlnit. Corpu` medical, nicicum ideal. De acord cu doamna Popa, o spun ca sfârșit…
Adrian SIMEANU
*Camelia Popa, Regina nebunilor, Ed. TREI, 2019