Filmul zilelor noastre: Un film normal

0
110

      Fără bântuiți, fanatici, smintiți. Vârcolaci, vampiri sau niscaiva draci. O comedie cu ironie și veselie. Cu lirism și bucurie. Cu muzică îndeosebi. A lui Piotr Ilici, în prim-plan. Concertu-i de vioară, etern fascinant, de-a pururi cântat. Ce dă prilej, ferice, unei dezvăluiri în premieră pentru solistă. Pe scenă la ”Chatelet”…

  Printr-o farsă ad-hoc, orchestranți cândva la Bolșoi Teatr, ajung în capitala franceză să cânte. Eroul muzicant, retrogradat brejnevist la Moscova, dirijează până la urmă capodopera înaintașului său așa cum simțea. Triumfal. Împreună cu tânăra violonistă pariziancă, care-ajunge astfel să afle cine-i sunt părinții. Evrei duși în lagăr ș-acolo pieriți. De la care, sigur, moștenise din plin talent, sensibilitate, muzicalitate…

Radu Mihăileanu e sexagenar, în Hexagon trăind. Cineast versat, a croit și-a rostuit un scenariu nimerit. Într-un film* normal, deplin izbutit. Firesc, omenesc. Actori ruși, francezi, români însoțindu-l în întreprinderea sa cu randament evident. Momente comice sau triste, dialoguri adecvate, accente satirice, cadre minunate. Peste ele toate, unindu-le maiestuos, muzica ceaikovskiană dalbă, diafană…

  Aleksey Guskov și Melanie Laurent sunt capete de afiș. Într-o poveste de veac actual pe marele ecran pusă ideal. Ce va răspândi mereu un șarm chiar real. Dacă n-ați văzut-o, nu mai stați pe gânduri. Cinefili și melomani, e pe gustu` vostru, neîndoios…

                                                                                           Adrian SIMEANU

*Concertul, 2009