Din timpul pandemiei globale (text & audio)

0
307

La începutul acestui drum a fost cel mai complicat. A fost greu pentru mulți să se adapteze situației și fiecare avea motivele proprii. Pentru unii a fost o catastrofă când s-au întâlnit cu ei înșiși, nu știau ce pot face în acea componență și cu ce se pot ocupa, pentru alții a fost un dezastru să stea între patru pereți, dar din fericire omul este o ființă atât de complexă încât și la -50 grade Celsius ar rezista și s-ar adapta. Am avut de trăit aceste momente cu toții și a fost mai ușor pentru că uniți, aproape, am reușit. Știu că sunt oameni care au savurat această perioadă de carantină, au avut timp să fie în sânul familiei. Cei care au avut posibilitatea să fie la casă pe pământ s-au bucurat de soare, de fiecare firicel de iarbă verde, de aer proaspăt și de spectaculoasa natură ce se schimba zi de zi, la fel ca un copilaș. Poate această situație a fost un răspuns la nevoile oamenilor care se tot plângea că nu au timp… Am uitat noi, că absolut toate dorințele noastre se pot îndeplini, dar trebuie să avem mare grijă ca atunci când cerem ceva, să nu omitem modul în care vrem să se îndeplinească.
Această situație ne-a demonstrat că ideea de ”viața mea e în mâinile mele și eu controlez tot ce se întâmplă”, este doar o iluzie de-a noastră. Mai restrâns și mai global nici că se putea organiza… Ne-a demonstrat că între patru pereți poți să devii cel mai liber om, liber în a exprima emoții, fără măștile sociale cu care eram atât de obițnuiți, că singurătatea nu este atât de strașnică și fiecare poate să spună ”te înțeleg” și chiar să te înțeleagă. Deoarece viața nu s-a schimbat doar pentru un singur om, ci s-a schimbat pentru întreaga omenire. Acum noi nu putem plănui nimic, am rămas doar cu puterea de a avea intenții, dorința arzătoare de a trăi din plin și o nouă super-putere, să acționăm în dependență de situație.
Săptămânile de carantină ne-au oferit ceva foarte valoros ce nu se poate cumpără cu toți banii lumii, și anume- timpul și șansa de a a ne trezi, a de a deschide larg ochii și urechile, după această ”lovitură” care ne-a pălit puternic direct în mijlocul frunții. Am devenit brusc cu toții parcă mai uniți, mai buni, mai calzi și mai empatici, deoarece ne-a ”durut” pe toți, de la mic la mare. Am realizat că ne transformăm în legume fierte dacă stăm mai mult timp între 4 pereți. Da, avem conștiință și ne considerăm superiori față de prietenii noștri mai mici, dar ne ofelim ca niște plante la întuneric, fără aer proaspăt de pădure, fără raze de soare, fără mersul și conexiunea cu pământul, fără energia naturii care este atât de vitală pentru minte, trup și suflet. Am învățat că suntem foarte mici și trebuie să trăim aici și acum, să fim recunoscători pentru tot ce se întâmplă cu noi și să ne bucurăm de această viață. Haide să aruncăm toate softurile vechi și să încercăm din nou să trăim, de această dată mai frumos, mai îmbelșugat, mai savuros, mai conectați cu natura și mai fericiți decât am fost vreo dată în această viață.
Fericirea era chiar pe pielea noastră, dar noi îmbrăcați în atâtea măști sociale nu o mai simțeam. Acum suntem curați, proaspeți, plini de idei frumoase și dorința de a ne iubi mai mult, de a ne spune cuvinte plăcute, de a ne încuraja și de a spera la acea lumină de la sfârșitul tunelului.

Text & voce: Dorina Fluierar
Muzica fundal: Dinah Washington & Max Richter-This bitter earth – On the nature of                                 daylight

                                                                                                              Dorina Fluierar