20.9 C
Pitești
miercuri, iun. 16, 2021

Eveniment cultural: Doi poeți, un actor

 I-am întâlnit de Ziua Culturii Naționale. În Pitești, la Teatrul ”Davila”. Pe a cărui scenă craioveanul Emil Boroghină a recitat versuri nemuritoare d-ale lui Ovidiu și Eminescu. În show poetic de ținută și sensibiltate, neîndoios. Întrutot binevenit, la centimă chibzuit. Emil, societar și, cândva, director al ”Naționalului” doljean ni-l promisese deunăzi și s-a ținut de cuvânt. Rostind cuvinte duium din scrierea pătrunzătoare, încântătoare a celor doi stihuitori de rang planetar. Deloc la voia-ntâmplării alăturați în această acțiune selectă de amintire, slăvire a lor, deplin meritată. Și-a frumseții fiorului liric nepieritor ce-i ține țintuiți în eternitate, măreț…

 Oaspele oltean s-a achitat onorant de sarcina asumată. Preț de două ceasuri dezvăluind nouă, nici că se poate mai nimerit, din poezia de soi. E făcut pentru asta și s-a pătruns de ea, în ani, adecvat. Acuma, și-n suflet de fani adânc pătrunzând-o. Drept care, nemișcat am stat și l-am ascultat. Mult m-am bucurat căci m-a luminat. Știind cum să intoneze, spusa făcând să vibreze. Publicu`, să jubileze. Altfel spus, catharsis iscând. Benefic incontestabil ”pentru minte, inimă și literatură”. Pentru cultura tot mai necesară, da` tot mai puțină pe plai mioritic. Păcat că unele-n sală frecat-au acerb, stupid telefoane, în loc să soarbă alesele vorbe, civilizat. Că astfel de ocazii nu-s cotidiene…

                                                                                                   Adrian SIMEANU

Articole asemănătoare

Picuri de argint

Argesul COOLtural

Rapsody in Blue la închiderea stagiunii la Filarmonica Pitești

Argesul COOLtural

Cartea zilelor noastre: O ”vrabie” de soi

Argesul COOLtural
error: Continutul este protejat!!!