4.3 C
Pitești
joi, feb. 22, 2024

Trei ani de când Filarmonica Pitești strălucește la cel mai înalt nivel! – ,,Încerc să fiu o mână de fier într-o mănușă de catifea!”

În startul lunii februarie se împlinesc trei ani de când Filarmonica Pitești este manageriată de Gabriel Niță. Despre reușitele din această perioadă, despre obiectivele viitoare, am stat de vorbă chiar cu managerul Filarmonicii.

Au trecut 3 ani… Mulți, puțini?

3 cât 10, să știți! Trei ani plini, în care Filarmonica Pitești s-a transformat cu adevărat!

Care sunt principele lucruri de care sunteți mândru?

În primul rând am rezolvat problema colegilor de la instrumentele de suflat din Orchestră. Era dreptul lor, era meritul lor. Le-am promis din start că voi face tot ce ține de mine pentru acest lucru și m-am ținut de cuvânt. Am văzut că unul dintre foștii colegi (Cristi Stanciuc) m-a felicitat public. M-a emoționat! Apoi, am reușit multe lucruri ce țin de imaginea și dezvoltarea instituției. Avem instrumente noi (de la pian de concert, până la flaut, percuție, corn, oboi etc), avem o scenă pentru concerte în aer liber, avem o scenă virtuală, avem panouri fotovoltaice, avem iluminat led, iar enumerarea poate continua… Avem un site nou, unul dintre cele mai frumoase din țară, iar pentru acest lucru trebuie să îi mulțumesc lui Alexandru Boeru, coleg din Orchestra Simfonică. În plus, Filarmonica Pitești a fost prezentă atât în 2021, cât și în 2023 în cadrul Festivalului “George Enescu”, am avut alte concerte la Sibiu, la Brașov, la Botoșani etc. Am adus la Pitești, în premieră, trupe precum Proconsul, Direcția 5, Holograf, Vița de Vie, Voltaj, dar și mulți dirijori și soliști valoroși. Ca exemple, Paula Seling, Irina Baianț, Nico etc. Am reușit să atragem noi categorii de public, ne-am adresat mult mai mult elevilor și tinerilor, a fost înființat band-ul de jazz, propunerea venind de la Mădălin Sandu, concert-maestrul Filarmonicii. Am reușit să obținem și posturi noi pentru Orchestra Simfonică pentru prima dată de la înființare. Iar an de an am reușit să avem cele mai mari venituri proprii din istorie!

Sunt și dezamăgiri?

Da, dar prefer să le țin pentru mine! Rufele se spală în familie, nu în public! Sunt împăcat că am făcut tot ce ținut de mine ca Filarmonica Pitești să devină vioara I a culturii argeșene și am reușit acest lucru. În plus, Filarmonica Pitești a devenit mult mai cunoscută la nivel național. De asemenea, am ținut partea tututor colegilor de fiecare dată, iar cu artiștii, să știți nu este deloc ușor! Am încercat să fiu o mână de fier într-o mănușă de catifea!

Care este situația la Teatrul de Vară?

Facem tot posibilul ca în toamnă să fie gata, reabilitat și modernizat! O să fie o bijuterie a Filarmonicii, a Piteștiului. Îmi doresc mult să îl inaugurăm cu un festival de muzică clasică, cu o primă ediție care să continue an de an. Suntem în discuții cu Camerata Regală, cu Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”, dar și cu o altă filarmonică din țară. Practic, cu finalizarea Teatrului de Vară consider că toate obiectivele mele la Filarmonica Pitești au fost îndeplinite!

Ce înseamnă acest lucru?

Vom vedea la momentul oportun! Sunt tânăr, deci în stadiul în care îmi place foarte mult să construiesc, să dezvolt, iar apoi să o iau de la 0! Să arăt că pot face lucruri frumoase, iar asta ține de un management modern bazat pe comunicare, în care interesul instituțional este pus pe primul loc. Eu sunt legat de Pitești, de administrația piteșteană și mă simt foarte bine în domeniul cultural! Într-adevăr, Filarmonica s-a dezvoltat, chiar a explodat în ultimii 3 ani.

Cui ai vrea să mulțumești?

Nu aș fi reușit nimic de unul singur! Să știți că avem sprijin necondiționat din partea Primarului Piteștiului Cristian Gentea și a city-managerului Lucrețiu Tudor, dar și a consilierilor locali. An de an am avut buget mai mare, banii de la Dezvoltare au fost lăsați pentru dezvoltarea instituției. Puteți să vă uitați prin țară, sunt puține filarmonicii care au asigurate salariile pe întreg anul, care au bani suficienți la bunuri și servicii, iar de banii de la Dezvoltare nu mai zic, cred că suntem singurul caz fericit! Le mulțumesc colegilor din Orchestră, dar și din Administrativ! Le mulțumesc melomanilor, cei care ne sunt alături și fără de care nu putem merge mai departe! Și mulțumesc familiei pentru susținere, poate puțini știu, dar programul la Filarmonică este de multe ori și de peste 12 ore pe zi. Să nu uit, nimeni nu trebuie să uite, trebuie să îi mulțumim și lui Jean Dumitrașcu, cel care a luptat mult pentru inființarea instituției!

Ce lucruri vă mai doriți pentru instituție?

Mi-aș dori să mai obținem posturi noi! Mi-aș dori ca fiecare partidă să aibă postul de șef, mi-aș dori să mai obținem și câteva locuințe pentru colegi, mă refer la cei care vin din depărtare și au nevoie să se odihnească în unele zile, între repetiții etc. Deci, dorință există!

Vin Simfonia și Zilele Piteștiului… Ce ne-ați pregătit?

Sunt cele mai importante evenimente pentru comunitatea locală, deci și pentru Filarmonica Pitești. Pentru Simfonie, deja am anunțat invitații: Iana Novac (vocea feminină pop-opera a anului 2022), respectiv Distinto (prima trupă pop-opera din România). Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești va fi dirijată de Tiberiu Dragoș Oprea. Vom avea concerte joi, 18 aprilie – în Sala „Simfonia”, respectiv vineri, 19 aprilie – în Parcul Lunca Argeșului!. Și pentru Zilele Piteștiului vom avea invitați speciali, de suflet pentru Filarmonică! Acest lucru va fi anunțat de către Primăria Pitești în perioada următoare, atunci când va fi anunțat întreg programul.

 

Articole asemănătoare

Denis Grigorescu – unul dintre cei mai valoroși jurnaliști ai Argeșului: ”Lucrez mult la imposibil și nu uit să trăiesc, să iubesc”

Argesul COOLtural

Managerul Filarmonicii Pitești: ,,Îmi doresc ca 2022 să fie despre realizări!”

Argesul COOLtural

Piteștiul are cel mai tânăr manager de Filarmonică din țară! Buna organizare și comunicarea au readus armonia în instituție!

Argesul COOLtural
error: Continutul este protejat!!!