Când cu suspendarea lu` Băsescu. A doua. Implicați, la vârf, niște indivizi ale căror nume nu merită amintite. Și alții ca ei, probabil, din umbră. Detalii numeroase în cauză dând, firesc, menționatul om de presă în editoriale, p-atunci, la „Adevărul”. Riguroase acestea, incisive, cu incontestabilă priză la cititori. Care n-au fost și nu-s încă indiferenți la „meandrele concretului”. Adică la istoria zilelor noastre. Destul de-ncrâncenată. Decepționantă la maximum pentru autohtoni cu educație, cultură și rațiune politică echilibrată…
N-o fi fost Traian Băsescu perfect, da` nici alții-nainte ori după, pe la Cotroceni. Certamente însă, nu era cazul să fie suspendat. Motive reale n-au existat. Manevrele naționale și internaționale în scopul acesta, exercitate de puterea vremii, au dat naștere la reacții numeroase și înăuntru, și în afară. Țara având o percepție neplăcută și dăunătoare la foruri occidentale, din acest motiv. Grigore a ținut evidența evenimentului prin articolele sale obiective, bine documentate. Scrise ferm, curajos, cu pricepere jurnalistică evidentă. Are condei instruit, luciditate, se dovedește bine informat și adept incontestabil al adevărului. Netolerând nici acum siluirea acestuia. Netrebnicia politică, impostura, orgoliile fără margini. Tendința neostoită de parvenire deșartă și răuvoitoare. Emisiunile sale stau mărturie și ele convingător…
Cartianu e ziarist cu experiență multă-n domeniu. Deloc indiferent la ce se-ntâmplă pe plai mioritic. Încercând și azi să deschidă minți. Pledând pentru luciditate și realism. Pentru responsabilitate. Că, la urma urmei, politica nu trebuie să fie doar în beneficiul unora nesătui la supt nicio clipă. Căci, în România prezentă, drepturi câte și mai câte au cei care n-ar prea trebui să le aibă. Ceilalți, realmente îndreptățiți, neavându-le. Și dreptate negăsind nici în instanțele beneficiare, la rându-le, de privilegii…
Așadar, nu-i rău a citi cartea* lu` Grigore, olteanu` contemporan cu aplomb motivat. E un jurnal actual de cronicar neînfricat. Articolele sale deja devenind mărturii istorice. Mostre jurnalistice de urmat (nu de plagiat, desigur!). Despre minciună, intrigi, malversațiuni dâmbovițene grețoase și nedemne. Texte cu stil, forță și impact. Maliție din plin, dramatism, după caz. Credibilitate semnificativă. Obiectivitate îndeosebi. Atitudine temerară, justificată neîndoios. Și de luat aminte în amănunt. Că lumea-i cum e și amenințările ne împresoară parșiv. Individual sau colectiv, oricum vădit negativ. Greșesc în vreun fel, oameni conștienți, cinstiți și cuminți?
În fine, o mențiune cuvenită, neapărat, și pentru copertă: reușită, nimerită, sugestivă zdravăn. Atât deocamdată!
Adrian SIMEANU
*Grigore Cartianu, Jurnalul unui puci ratat, Ed. Adevărul Holding, 2012
