Pe masa Bibliotecii ”Dinicu Golescu”. La Pitești, în Centru. Deunăzi, în maiul vecin. Vali Ajder, proprietaru`, etalând și prezentând niște volume de mărturii, poezii, istorie literară, filosofie. Plotin, Bârsilă, Grati, Mureșan, autori, printre alții. Au cuvântat, explicat Aliona Grati și Raia Rogac, de la Chișinău, Vianu, Vali, Tavi Sachelarie, directorul amfitrion. Lume puțină de tot, scriitorii din urbe lipsind în majoritate semnificativă. Nici chiar Mircea Bîrsilă (care trebuia să-și lanseze ”Poezia optzecistă”) și Nicolae Oprea (lideru` filialei loco a USR), ambii pe afiș, n-au dat ochii cu noi. I-am văzut doar pe Silvia Grigore (poetă) și Jean Dumitrașcu (publicist asiduu după demisia de la filarmonică) până la sfârșit. În treacăt doar, pe Leonid Dragomir, de la mensualul cultural de tradiție, ”Argeș”. Semn că nu există interes și solidaritate nici înăuntrul breslei argeșene pentru astfel de manifestări informativ-educaționale. Ce prilejuiesc, firesc, și niscaiva vânzări de tomuri. Așa că a pretinde cititorilor să se-mbulzească la acțiuni de felul acesta mi se pare nefiresc. Pe zi ce trece, ele cad în derizoriu și descurajează organizatorii, inevitabil. Neplăcut, dar adevărat, din păcate…
Pentru mine însă, întâlnirea fost-a binevenită, folositoare, sporindu-mi, împrospătându-mi cu noutăți nedezmințita zonă de interes cu care mă înconjoară vital slova scrisă. N-ar fi rău, de pildă, s-o mai avem printre noi pe profesoara Grati, cu niște conferințe potrivite din al său domeniu de activitate. Ori despre Basarabia ăstor momente tensionate foarte la Răsărit. Romancieru` Gheorghe Budeanu, și el în temă cu situația, la fel de potrivit în context. Șefii Dragomir și Diaconu (”Cafeneaua literară”) n-ar putea și ei să facă diligențe-n scopul ăsta realmente benefic?
Adrian SIMEANU