Mai precis, Ramiro Arista. ”Dirijor vulcanic, jucăuș”, având muzica-n sânge vădit. ”Cu lipici la public nespus.” Este jovial și exuberant. Transmițând pe scenă și-n sală deopotrivă energie tonică și, cu siguranță, rodnică. Trăiește și tălmăcește notele cu pricepere și dăruire. E impetuos și cuceritor fără de tăgadă. La recenta prestație piteșteană venind cu partituri potrivite de pe continentu-i. ”Faimoase pentru melodie, armonii, ritm și culoare”. Cunoscute, unele, pe mapamond și atrăgătoare peren. Punându-le-n valoare încă o dată pregnant. Cu acuratețe, dezinvoltură, savoare din plin. Spre satisfacția noastră binevenit și palmaresu` lui întărit meritat…
Mi-a făcut plăcere, am fost onorat să stau de vorbă cu el după concert, ca între prieteni. Apreciindu-i prestația pe de-a-ntreg, i-am sugerat adecvat să (re)vie-n toamnă cu niște jazz latino. Că n-o să ne strice defel o altă baie de ritm din cela neîndoielnic atrăgător și molipsitor. Că-n fond e latin. Și vibrația specifică imediat se transmite. Știind al nostru prieten din depărtare s-o facă să ne pătrundă de-ndat` și pe nesimțite. Adică, intens și benefic. Așa că i se cuvin aste gânduri și rânduri îndreptățit. Eu unu-s convins apăsat și-l aștept necurmat. Nici pe departe nu cred c-ar fi prilej de ratat…
Adrian SIMEANU
P.S. Citatele îmi aparțin…
