Adică Janghoon Cho și Jaeha Kim. Amândoi sud-coreeni. Ambii, cu fibră muzicală de netăgăduit. Primu`, în puterea vârstei. Și cu vădită experiență la pult. Care-a fascinat cu ce-a dirijat. O lucrare minunată, fain realizată de-un concetățean al său cunoscut în branșă. ”Puiul de cuc”, o novelettă pentru orchestră. Plină de ritm și culoare. Pătrunzătoare. Pregnantă. Foarte bine, modern, construită. Inspirată nespus. Creator de talent, Kye Sung Won, compozitor, dirijor. În chip justificat, cert de felicitat…
Ei bine, Janghoon i-a dat viață cum nu se poate mai convingător. Punând-o-n evidență cu brio. Mie reamintindu-mi plăcut de muzica progresivă a veacului trecut. Și întărindu-mi încă o dată convingerea că valoarea reală n-are frontiere, unind benefic popoare de pretutindeni. Întru pace, prietenie și armonie…
În schimb, emulu` său, tânăru` Kim a ales să tălmăcească doi europeni celebri: Mozart și von Beethoven. Pentru echilibru, inteligent. Achitându-se onorabil de sarcină. Este și pianist, nu doar conducător pe scenă. Mai având la activ câteva evoluții în România. Să zicem că-i promițător neîndoios și sper a avea un parcurs ascendent în viitor…
Una peste alta, întâlnirea asta cu cei din răsărit fuse prielnică. O salut fără îndoială, dar aș vrea s-avem chestii similare și cu indieni, armeni, evrei, niponi, englezi, francezi, elvețieni, germani, polonezi și cehi. Americani, îndeosebi. Mi-aduc aminte, contextual, de-o inițiativă lăudabilă a celor din Bănie: săptămânal, artiști din fiece stat al Uniunii Europene invitați la filarmonica urbei cu muzici de la ei. A fost un regal aproape, consemnat de mine la vremea sa, pe care-l sugerez și filarmonicii piteștene. Managerului său. Dacă vrea acesta s-arate, pe bune, că poate mai mult și mai bine ca alții. Ce ziceți, dragi melomani, e rea propunea mea?
Adrian SIMEANU
