N-a fost medic, cum s-ar crede, ci muzician. ”Sbârcea, nume de familie, cu obârșia-n Ardeal. Iară Doctor Petru, ăle de botez înscrise în acte tocmai la Segarcea. Unde s-a născut, în timp interbelic, a` lor purtător.” Vrednic dirijor, pe scenă activ, elegant și cu sigur spor. ”Conducând orchestre, cu mână forte, către aplauze îndelungate și meritate. Din plin dovedind-o oricând l-am văzut…”
Ședea ”drept, vigilent, la pupitru.” Nu prea avea partituri, că le știa pe dinafară, la fix. Se mișca puțin și mereu atent la instrumentiști. Pe care lesne și precis îi purta pe drumu` cel bun. Le insufla ”putere, viteză, siguranță și dinamism din belșug. Cinstind negreșit compozitorii nemuritori.” Cu priceperea sa evidentă, și pasiunea, și dăruirea, neprecupețite. Cert te cucerea cu sobrietatea, lejeritatea, seninătatea vădite. De dânsu` nedespărțite defel. Arătându-se clar omu` ”lucrului bine făcut”. Și-al muzicii de soi.” Socot, de aceea, c-a fost chiar un noroc pentru cine-l avea la pupitru. ”Și un câștig, fără dubiu, pentru orice filarmonică dornică de palmares autentic…”
Precum se vede, folosii verbele predominant la trecut. Căci la fine de octombrie vecin corpul atins de boală își dădu ultima suflare. Chiar dacă mai avea doar vreo două luni pân-ar fi-mplinit nouăzeci de ani. L-am cunoscut, i-am urmărit pe viu prestația la pult și l-am prețuit. Am rămas prieteni și adeseori discutam telefonic. Pentru mine, cu real folos. Îmi trimitea reviste clujene și facsimile de interes. Că, în aceeași măsură, iubea jazzu`, literatura. Așa că, inevitabil, un regret mă-ncearcă. Mai ales că nu cu mult înainte ne-am auzit, pentru ultima oară, într-o convorbire ce nu prevestea finalu`. Îl rog deci pe Cel de Sus să-l așeze la un loc de cinste, veșnic luminos, în împărăția sa. Căci merită asta netăgăduit…
Adrian SIMEANU
P. S. Citatele îmi aparțin…
