În Piteștiul multisecular, la filarmonica urbei. În vârstă de paisprezece ani numai. Trecere succintă-n revistă, după obicei. Mai întâi, niște hituri pop, rock, adaptate pentru orchestră de estradă. Amintind, nu-i rău, ansambluri celebre de gen. În reluare, căci ne-au mai fost oferite și înainte de pandemie, în piață la primărie. Altfel spus, nici pomeneală de rock simfonic adevărat. Progresiv, mai exact. Pe care-l cunosc binișor de când îndrăzneam pe ghitară. Și îl ascult și azi cu nesaț. La pult, în ambele ocazii, Mihai Ștefănescu. Dirijor, șef de instituție idem, cândva, la Râmnicu Vâlcea…
A urmat, reîntorcându-ne la simfonicu` cert, Ștefan Cazacu. Cellist ca și tatăl profesor. În ascensiune vădit. ”Variațiunile” ceaikovskiene, ”pe o temă rococo”, ieșitu-i-au de sub arcuș. S-a aflat pe scenă-n tandem cu bucureșteanu` Constantin Grigore. Un dirijor iute, pregnant. Căruia i-am propus, nu întâmplător, s-aducă și ”Camerata regală”, că ne e dor să-i auzim și pe alții. Fie și numai pentru diversitate…
Surprinzător, sud-coreeanu` Byoungdon Kang a revenit destul de repede la noi, cu bagheta. Coechipier având un violonist de la Cluj: Francesco Ionașcu. I-am (re)auzit, grație lor, pe Mendelssohn și Brahms. Aștept însă un recital cu Francesco. Cred că poate mult și vrea să se dezvăluie pe măsură…
Jazzu` n-a lipsit nici el. Că de, avem și-un trio înființat pentru așa ceva. Invitați, mai potriviți, Sorin Zlat jr. Și Mihaela Alexa. Știu clar ce-i poate pielea primului, pianist cu experiență largă-n domeniu. I-am fost spectator auditor și prin alte părți. Propun și sper să vie grabnic și cu senioru` tătâne, un clarinetist, saxofonist remarcabil. Mihaela, partenera-i, vocalistă cu studii de canto clasic. Și slujbă adecvată la ”Nae Leonard” din Galați…
În fine, Alexandru Anastasiu și Tiberiu Oprea încheiară luna. Alex i-a omagiat binevenit, la vibrafon, pe Corea și Piazzolla. Incluzând și două compoziții proprii. E meseriaș serios, virtuoz. Creator de atmosferă, neîndoios. Din păcate, de astă dată, nu mi s-a părut inspirată alăturarea Titanului de la Bonn, în a doua parte, cu-a sa ”Pastorala”. Epoci, stiluri, sonorități diferite, indiscutabil. I-am propus managerului să-i reinvite cât mai curând pe Anastasiu și grupul ”Icon Arts Ensemble”. Că jazz cântă și ei, cu mult mai interesant decât ai noștri. Adicătelea, la un alt nivel, net superior. Cam atâta, suficient, noutăți absolute ne prea fiind nici acuma. Am zis!
Adrian SIMEANU
