Taragotul e unul dintre puținele instrumente tipice folclorului românesc. La origine însă, o invenție maghiară. Este, dacă vreți, un exemplu despre lucruri ce ne leagă pe noi și pe vecinii unguri de atâta timp. Inventat, în formă apropiată de cea actuală, în a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea, de un fabricant de instrumente din țara vestică nouă, pe nume Vencel Jozsef Schunda, a fost perfecționat de un compatriot al său Janos Stowasser și considerat, pe atunci, un instrument al aristocrației maghiare. Preferat chiar și de Miklos Horthy, de exemplu.
La noi în țară a fost adus, pare-se, de ”suflătorul” Luță Ioviță. Care s-a întâlnit cu taragotul pe când era militar în armata austro-ungară, la Szeged. Ioviță, cărășean de obârșie, l-a făcut cunoscut și folosit considerabil în Banat, alături de alți câțiva muzicanți de renume, precum Ion Murgu, zis ”Bănățeanu” sau Ion Luca.
După Marea Unire, taragotul s-a răspândit în întreaga Transilvanie, devenind instrumentul de suflat favorit al ardelenilor. Popularitatea lui în acest ținut românesc depășind-o cu mult pe cea din țara de baștină. Chiar și azi, nu e nuntă, botez, petrecere pe acolo fără un taragotist măcar între cântăreți. Încât, altfel spus, ungurii l-au creat, dar ai noștri l-au făcut celebru. Și când spun asta mă gândesc la Luca Novac, Dumitru Fărcaș, Dumitru Dobrican, Ioan Berci, Ionel Sabo, Ion Peptenar și alții care i-au purtat sunetul și faima prin lume. Nu e de mirare deci că se pune tot mai insistent problema pătrunderii sale și în orchestre simfonice.
Într-un interviu dat unei publicații canadiene de limbă română, regretatul Dumitru Fărcaș (foto) povestea, după un turneu, că ziarele din Bonn au scris cam așa: ”taragotul nu e nici clarinet, nici saxofon, nici oboi și nici trompetă, ci este din toate astea câte ceva și încă ceva pe deasupra. Și ce păcat că Beethoven nu a avut șansa să cunoască acest instrument, că în locul celebrului solo de corn din Simfonia Pastorală ar fi folosit fără îndoială un solo de taragot”.
Deocamdată, în trupele simfonice e prezent oboiul, asemănător cu taragotul. Însuși maestrul Fărcaș a fost oboist în Conservatorul din Cluj. Iar un consătean discipol, Dan Gâdea, este, la rându-i, oboist la Opera din municipiu. Îndreptățindu-mă a spune cumva că nu foarte târziu, sonoritățile culte uzuale vor îngloba benefic pe cele ale taragotului autohton, neîndoielnic unic în felul său. M-aș bucura, că și eu umblu cu el după mine cu drag…
Sorin SIMION
