Nici că se poate mai nimerite. În pandemie, binevenite. Cu maxim nesaț citite. Două nopți lor alocate, întrutotu` meritate. Că multe-s cele aflate din dezvăluire. Autoarea, cu folos relatându-le interesant. Este știută-n roman și-n gazetărie. Dar, prin noua carte*, ni se-nfățișează memorialist. Evocând-și rude, fapte, întâmplări și gânduri. Oameni și locuri din țară ori de prin afară. America, de exemplu, ce i-a dat o bursă. Culianu, Călinescu. Cărtărescu și Tănase. Ana Blandiana și atâția alții. Viața-n comunism și-n postdecembrism. ”Anii cei romantici”, în al doilea caz. Când entuziasmu-i s-a-mpletit amar cu dezamăgiri. Și s-a ales cu noi experiențe în plan personal, profesional, editorial…
Tomul ăst de amintiri o arată și el cu temei la condei. Și n-am regretat că l-am lecturat (chiar de nu e tot perfect corectat). În amănunte bogat, este zdravăn captivant. Prin el, Gabriela privește în urmă, ”fără de mânie”. Ca ”o datorie” față de trecut, fie ș-ăl recent. Da` și-o ”victorie” a ”realității contra ficțiunii”. A ”vieții contra imaginației”. În fapt, ”o carte despre sine” și despre alții deopotrivă. În vremi de-acu` sau de ieri situate întrepătruns. Ca pe un drum de astădată inegal al unora dintre zile, precum le oferă destinu` mereu. Cu dimineți pierdute ori cu soare cald și renăscător. Cu virtuți și dureri alternând. În melanj echilibrat, nuanțat și adecvat… (Aluziile, subînțelese, socot. Pentru puțină culoare în text, evident.)
Motiv s-o-ndemn pe doamna Adameșteanu (piteșteancă un timp) să reia povestea-n chip neapărat. Că mai sunt de evocat, declarat și așezat la edificiul istoric al țării. Ce și prin pana dânsei se vrea clarificat. Netransfigurat, sincer completat. I-aș rămâne astfel cert îndatorat…
Adrian SIMEANU
*Gabriela Adameșteanu, Anii romantici, Ed. POLIROM, 2014
