„Sculaţi, nu-i nici o mântuire / În regi, ciocoi sau dumnezei! / Unire, muncitori, unire, / Şi lumea va scăpa de ei!” – vers din Internaționala comunistă. În fapt, tocmai în Rege și Dumnezeu ar fi fost mântuirea.
Paradoxal Ziua Muncii – atât de glorificată în comunism – s-a născut pe sângele „imperialismul american”. La 1 mai 1886, zeci de mii de muncitori au ieșit pe străzile din Chicago cerând reducerea timpului de muncă la 8 ore. La patru ani de la violențele din Chicago, 1 Mai a fost declarată Ziua Internațională a Muncii. Propaganda i-a schimbat însă sensul.
Deşi statele lumii sărbătoreau Ziua Muncii după revolta muncitorilor din Chicago, comuniştii români şi-au inventat propriii eroi şi au găsit proletari români în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Totul, cu scopul de a nu recunoaşte că această sărbătoare a plecat de la un vis american: acela de a avea ziua de lucru de cel mult 8 ore.
În rest, azi, în România, 1 Mai e doar despre mici și bere
