La Filarmonica Pitești. Pân` se întrerupse iară accesul în sală. Și cântarea săptămânală de joi se mută online. Primu`, Florin Totan la pupitru. Avându-i parteneri, la vioară și violă, pe Luminița Petre și Adrian Vasile. Al doilea, membru cândva în orchestra ce l-a avut acum ca solist. Haydn și Mozart în știme. De ce versus ei, pe afiș, nu mi-e clar nici azi. Și nici nu contează. Că oricum se cântă Mozart masiv în astă vreme tot mai ostilă unor proiecte de anvergură-n materie. Așa că după asta, veniră Analia Selis, Mariano Castro și Tiberiu Oprea. Aniversându-l pe Astor Piazzolla la un veac de la naștere. Castro, de reinvitat fără rezerve.
În a doua parte a lunii, Gheorghe Iliuță, la pult. Adriana Toacsen, pe clape, cred că prima oară p-aci. Din nou Wolfgang Amadeus. Plus Schubert, o simfonie. Le-au urmat Alexandru Mija, promițător dirijor, în tandem cu Ștefan Cazacu. Un tânăr cellist c-o evoluție rapidă, convingătoare vădit. Saint-Saëns, Bizet și Ravel în program. Cel mai bun concert de când s-a schimbat conducerea la instituția gazdă. ”Boleroul” celebru ducându-ne definitiv la astă concluzie. În fine, jazzul a încheiat luna. Invitați fiind Nadia Trohin, vocalistă-n domeniu, și Mircea Tiberian. Dascăl, la Conservator, al masterandului Florin Pană, clăpar în echipa locală de profil. S-a optat pentru muzica ușoară interbelică în variantă adecvată. Mircea arătându-se încă o dată mare meșter într-ale genului ce stă planetar la nivel egal cu simfonicul de altădat`. Ce-o mai fi în continuare om trăi și-om auzi doar online, din păcate…
Adrian SIMEANU