17.1 C
Pitești
joi, sept. 21, 2023

Muzica zilelor noastre: Patru cântări…

 …la filarmonica piteșteană. Luna trecută. Prilej de (re)întâlnire cu Tiberiu Oprea, de trei ori, la pult. Da` și cu soprana Irina Baianț, de la Opereta bucureșteană. Filip Papa, cellist ieșean cu largă experiență. Răzvan Stoica, violonist virtuoz întotdeauna de luat în seamă pentru măiestria sa. Felipe a dat glas unor teme muzicale din filme celebre. Orchestrate de italianul Gian Luigi Zampieri care n-a putut a le dirija, din păcate. Succint, potrivit unei tablete, aș spune că un cello dolce ne-a-ncântat apăsat. Căci solistu` compatriot a etalat trăire multă, finețe nespus, un vibrato bogat. Conferind culoare și atracție pe măsură. În timp ce Răzvan a tălmăcit grozav un Bruch nu tocmai ușor. Arătând iară și iară binevenit ce poate pe vioară. Sper a fi invitat din nou, s-auzim, să vedem cum interpretază și dirijează, spectaculos, Paganini. Eu am avut prilejul ăsta, dar, bucuros, l-aș reedita…

 Până atunci însă, consemnez cântarea la care orchestra loco luă parte alături de un trio nou apărut pe scena instituției. Să zicem că fu jazz. Nicidecum simfonic. Iscând motiv a mă-ntreba de ce-a lipsit Costinel Mirea, ceteraș născut pentru genul ăsta muzical nu la-ndemâna oricui. Sau Paul Luculescu, vibrafonist de atmosferă. Ca să nu mai vorbesc de Petrică Andrei, Puiu Pascu, Natzis, Dedeian și alții, vedete, clar, în domeniu. Cert valorizând la nivel de vârf ideea organizatorilor. Între prezenții-n concert, Gabi Barani, toboșar de nădejde. Și Ionuț Tolea, improvizator, zic eu, promițător, la clarinet…

 Mai adaug că-n Mărțișorul în curs vor evolua solistic, de aici încolo, Ștefan Cazacu și Analia Selis. La pupitru, Oprea, Iliuță, Mija. Ce-o fi om vedea și om consemna…

                                               Adrian SIMEANU

Articole asemănătoare

Azi, muzică de film la Filarmonica Pitești

Argesul COOLtural

Concertul de pian al lui Gershwin la Filarmonica Pitești

Argesul COOLtural

Azi, concert pentru harpă la Filarmonica Pitești

Argesul COOLtural
error: Continutul este protejat!!!