…și unu` dintre ”zugravii” ei. Frank Sheeran Irlandezu`. Că irlandez era de neam. Un uriaș trecut cu bune isprăvi prin război. Da` și c-o artrită ce l-a făcut să sufere dur la bătrânețe. Și, poate, să se și căiască, date fiind păcatele-i multe în branșă. Chiar să mărturisească până la urmă câte ceva important autorului cărții*, fost procuror, anchetator, apoi al său avocat. Care i-a cucerit încrederea și l-a determinat cu tact, stăruitor să dezvăluie pe larg cum ”zugrăveau” la necesitate. Cu alte cuvinte, cum avertizau sau eliminau. Orice inconvenient, neascultare, trădare, impediment. Chiar, se pare, și sus de tot. Dallasul, rămas în anale, din nefericire…
Crima organizată a dat de furcă Americii substanțial. Sheeran aducându-și contribuție mare la proliferarea ei. Exemplul elocvent, împușcarea faimosului Hoffa. Boss la sindicat, destul de controversat. Ajuns el însuși indezirabil printre ticăloși. Eliminat fără crâcnire la comanda partenerilor întru fărădelegi. Opul în discuție relatând aspecte diverse, momente și întâmplări neștiute din lumea asta interlopă, murdar-afaceristă și necruțătoare. De proveniență și componență italiană preponderent. Charles Brandt, autoru`, de aceeași origine pe filieră maternă. Temerar și tenace în a da la iveală putreziciunea morală, nelegiuirile, nenorocirile acestui flagel neiertător. Corupția, șantajul, asasinatele, setea de bani și putere, escrocheriile nenumărate în dauna celor cinstiți…
La citit, volumu-i, parcă, roman. Deși, ca specie strict literară, nicicum. Riguros vorbind, o biografie a Irlandezului cu sânge pe mâini. Bazată pe spovedania sa dinainte de moarte, da` și pe documente originale o droaie. Investigația executării lui Hoffa, de pildă, are mii și mii de file-n dosar. Iară consemnări de presă și declarații în cauză adunatu-s-au și ele destule în timp. Așa că că, acu`, când protagonistu` și mulți acoliți au dat colțu` de ani, a rămas povestea consemnată pe foi și în film. Ca document necontestat în vreun fel, azi cu valoare istorică neîndoios. Sprijinit pe dovezi protejate justificat în arhive. Tomu` dovedindu-se meritat un bestseller. Despre o națiune de vârf și problemele sale-ntr-o vreme. Oamenii ei și sistemu` juridic. Ticăloșia unora și curajul altora. Îndeosebi, dominația financiară. Odioasă, puturoasă, cu origini oculte. Concluziv, o lectură de cert interes. Bogat informativă, amplu atractivă, de neocolit…
Adrian SIMEANU
* Charles Brandt, Irlandezul. Asasinul mafiei, Ed. Corint, 2019