În programarea aniversară, duminică, 26 ianuarie a. c., a unui documentar* anume la Cinema ”București”? Chiar să fie cineva acolo pasionat al istoriei autohtone din a doua jumătate a trecutului veac? Sau să regrete-ntr-atât ”iepoca de aur” încât să stăm trei ore cu ochii la ”cârmaciul” de-atunci, de prin Scornicești? Și la consoarta-i așijderi, de pe la Petrești? Ori la toată șleahta-mbuibată din jur, servilă peste poate? Și la neamul ăsta de i-a-ndurat cu stoicism și spinarea plecată prea destulă vreme?
Sigur, nu bag mâna-n foc, da` nu m-ar mira că fuse ceva. În sală, nu mulți, vârstnici mai ales, da` câțiva ”recunoscători” n-au lipsit. Ținând să-mi elogieze apoi ”meritele mari” ale tovului prim-secretar. Ca și cum n-ar fi văzut incultura ce-l bântuia zdrobitor pe acesta. Exemple luate nefast din vizite-n Est. Putregaiu` moral de care se-nconjurase stupid. Uralele demente din adunări și congrese. Minciuna națională-n care-am trăit decenii, urât. Și, îndeosebi, frica necruțătoare institută de activiști, securiști, milițieni și armată. Sau turnătorii neobosiți tot mai numeroși și primejdioși. În fine, foamea, frigu` și întunericul anilor ultimi pân` la-mpușcarea mortală dintr-o cazarmă. Dup-un simulacru judiciar mizerabil, dezonorant, deplorabil, la ceas de Crăciun…
Ei bine, totuși, imagini necunoscute văzut-am. Amănunte-am aflat, lămuritoare definitiv. Întărindu-mi ideea că la Târgoviște se-nfătui o justiție dură, însă pe măsură. Regretabilă tare fiind moștenirea: aceeași Mărie cu altă pălărie, precum s-a văzut…
Așadar, urmărind filmu`, mi-adusei aminte că autoru`, cândva textier inspirat pentru ”Phoenix” a fost. Și-l cheamă și azi, chiar de nu mai e-n țară, Ujică Andrei. Pelicula ține de-o trilogie realizată de el despre comunismu` carpato-dunărean. Îi recunosc, obiectiv, rolu-n istoria unei Românii arareori surâzătoare firesc între națiuni. În timpu` Ceaușeștilor, realmente pe sponci. Așa că nostalgia decidentului de la Pitești, nici n-ar mai conta. Chiar dacă-ntâmplătoare n-o fi. Și nici inspirată, în raport de prezența redusă. Că timpul, inexorabil în scurgerea sa, nu cruță pe nimeni. Nici chiar pe nostalgici încă-ndoctrinați, urmași ”emanați” privilegiați, din zilele noastre…
Adrian SIMEANU
*Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, 2010, regizor Andrei Ujică
