Dan Vladimir Andrei Aldea, mai exact. Mare muzician, care-a dat rockului autohton o altă dimensiune. Împingându-l izbutit spre progresiv și propulsându-l, cu ”Sfinx”, pe locuri de vârf în clasamentele vremii. În minți și-n inimi nenumărate. Deschise, pe bună dreptate, acestui amestec sonor de excepție, nepieritor…
Trebuie precizat că nu doar vioara și chitara aflatu-s-au în panoplia instrumentală complexă a tânărului bucureștean. El arătându-se-n lume și ca vocalist, aranjor, compozitor inspirat. A scris muzică de film și de teatru remarcabilă. A colaborat cu alți interpreți de gen ori de folk și i-am urmărit pe viu unele concerte înainte de expatriere. Lucra pe corzi deloc simplist și c-o dibăcie de invidiat. Solourile sale impresionând prin amploare și ingeniozitate. Cu Bibi Ionescu, Toroimac, Enache, Cernea și alții atâția a suit pe scene pân-a plecat în Occident. Unde s-a așezat la pupitre tehnice, în studio, și a lucrat la imprimări, profesionist…
De vreo câțiva ani s-a reîntors în țară, și-a luat casă-n Bărăgan și acolo l-a răpus infarctul, în somn. Au rămas înregistrările și amintirile noastre, câți mai suntem, despre el. Muzica-i vie veșnic va fi pentru noi feerie, splendoare, model, bucurie. „Din nou acasă”, de pildă, pe versurile lui Șt. O. Iosif, e un giuvaer. Drag nu numai mie etern. Dane, nicicând nu ți-om spune adio, jurăm…
Adrian SIMEANU
