Vineri este, de obicei, o zi încărcată când toată lumea se grăbește să ajungă acasă, dar astăzi parcă se cerea o concluzie în săptămâna lui Eminescu și a Culturii Naționale. Sala Bibliotecii a fost arhiplină, ușile larg deschise și se aflau oameni chiar pe hol, ca să asculte despre Eminescu.
Dorul de poet, necesitatea unei punctări a acestei săptămâni, dorința de a asculta gândurile lui Dumitru Constantin Dulcan sau recitalul lui Dorel Vișan, dar sala era arhiplină, o adevărată plăcere când vezi că oamenii sunt dornici de înțelepciune. Trist că pe tineri puteai să-i numeri pe degetele de la o singură mână, dar aceasta este cu totul altă temă.
La conferință s-a vorbit despre faptul că, nu întâmplător, Veronica Micle a murit la 50 de zile de la moartea lui Eminescu, despre faptul că au fost suflete gemene, că Veronica nu era o anexă a lui Eminescu, dar chiar avea subtilitatea, talentul de a scrie o poezie. Domnul Dulcan a menționat faptul că mama poetului era melancolică și aceasta s-a transmis și la copii. Exista o boală la nivel mintal din cauza căreia au avut de suferit mai mulți în familia poetului. La conferință s-a auzit afirmația ”Eminescu, de fapt, este sufletul nostru și nu ne-ar ajunge o viață să aflăm istoria lui adevărată”, și este adevărat. Suntem setoși de poezii profunde, chiar dacă avem mulți autori contemporani, pe Eminescu nimeni nu îl poate întrece.
Dorina FLUIERAR
