Căci unu` dintre exponenții lui de vârf a decedat la început de săptămână. Garbis Dedeian, pe numele său. Cunoscut, consacrat, respectat și-n țară, ș-afară. Pentru știința interpretativă, virtuozitatea și pasiunea cu care cânta. Socotit un Coltrane autohton, excela indiscutabil în arealul experimental al genului, mai ales. Improviza bogat și fără greș, nuanța subtil, fiind realmente o plăcere să-l ascuți și să te lași învăluit de universul sonor astfel creat…
Am avut ocazia să-l aud pe viu de câteva ori, încă din tinerețe. Suflând în saxofon cu tărie, finețe, pricepere și orginalitate de netăgăduit. Deloc la voia-ntâmplării. C-un simț ritmic vădit, variat concretizat. I-a format pe mulți în domeniu și i-a întovărășit pe scene benefic. A fost un slujitor neclintit al astei muzici nemuritoare, de rang planetar. Păcat că boala l-a răpit devreme, ar fi mai avut de rostit atractiv în graiu` notelor cel minunat. Rămân înregistrările și amintirile celor prezenți în sală la cântările sale. Ca oricare om, se duce pe ultimu` drum, dar va rămâne cu noi neîndoios. Vorba cuiva inspirat, Florian ”Moșu” Lungu: viața-i scurtă, jazzu`, lung. Nici că se poate mai potrivită zicere de adio în cazu` de față…
Adrian SIMEANU
