…”pentru minte, inimă și literatură”, în astă vreme de iarnă? La Casa de Cultură a Sindicatelor, două montări bucureștene. Cu Maia Morgenstern (pe val), Rodica Mandache, Adriana Trandafir, Manuela Hărăbor, printre alții. Autori notorii, Bruckner, Kirițescu. Atractiv, desigur, da` și foarte scump. La Teatrul ”Davila”, producții proprii. De Ziua Culturii Naționale, un recital promițător din lirica eminesciană. Susținut de actorul Emil Boroghină, de la Craiova. Neapărat de văzut, auzit, nici că se poate mai nimerit…
La Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu”, o (re)întâlnire cu omu` de știință, argeșean la origine, Dumitru Constantin Dulcan. În tandem cu Dorel Vișan, și el rostitor convingător al marelui poet. Într-un omagiu comun la o sută șaptezeci de ani de la nașterea acestuia. Cam puțin, deocamdată, zic eu, știind potențele directorului Mihai Sachelarie, în domeniu…
În fine, la filarmonica urbei, prețuri sporite zdravăn la abonamente, așteptare de cu noapte pentru obținerea lor, da` nu și-o ofertă pe măsură. Coreeni din sud, tot mai prezenți pe la noi. Ganea, Ștefănescu, Wolters, la pult. În ianuarie, că doar atât arată afișele până acum. Uite-așa ajungând eu și alții asemeni, pasionați arzător ai muzicii de nivel, să luăm drumu` prin alte părți după ea…
Adrian SIMEANU