17.6 C
Pitești
vineri, sept. 22, 2023

Teatrul zilelor noastre: Mazilu și-ai lui…

 …mi-au luat piuitu`, stimați cititori. Cu ”Familia Addams”, americană sadea. Excentrică, originală cu siguranță. Înclinată nițel către horror. Pentru atmosferă. În carte și film, la-nceput. Apoi, și mai glorios, într-un musical faimos. Adaptată astăzi, în chip fructuos, la ”Excelsior”. În formă autohtonă, pe plai cu mior. Harnicu` Răzvan îmbinând nu-n van teatru, măști, muzică, dans într-un show baban. A făcut regie, costume, coregrafie, la fix. Sclipitor, cuceritor, realmente uimitor. Scenografia, nemaipomenită și ea. Realizatoare, demnă de un premiu, Simona. Costi, la lumini cu perfect efect. Ca să nu mai zic de team-ul actoricesc. Lucian, Camelia, Ana și Matei, familia Addams. Pe lângă ei, Radu, Aida și Mircea. Ori cei trei Beineke, veniți la pețit, din Ohio. Adică Doru, Maria și Dan. Nu uit nici strămoșii că au relevanță: Iulia, Andreea, Loredana, Dan, Alex și Ovidiu. Tineri toți, entuziaști. Născuți pentru comic, vădit. Jucând, cântând și dansând, condiție fizică lux etalând. Dăruire, însuflețire, pricepere țais arătând. Un tot unitar sudat și rodat. Umorului negru dedat experimentat. În spectacol minunat cu de toate încărcat. Vodevil contemporan adaptat dâmbovițean despre eterna poveste-a iubirii. Cu-nflăcărarea și erotismu-i la tinerețe. Ades regăsite și la maturitate. Mai abitir și util. Altfel spus, concis, momente de viață. Ușoară filosofie, abundentă veselie, comedie d-aia vie făcută la meserie. Pe gustul oricui, categoric. Echipa bucureșteană dozându-le riguros, armonios, fastuos. Inventiv, inovativ, neîndoios creativ. Să placă ochiului și urechii din plin…

 Ei bine, a izbutit pe deplin. Prilej de mândrie pentru Adrian Găzdaru, manager, enorm. Iară pentru mine motiv să revin la lucru s-o văd. Și să plec acasă destins și senin…

                                                                                                   Adrian SIMEANU

Articole asemănătoare

Eveniment cultural: Iară festival în seri de Brumar

Argesul COOLtural

Această persoană trebuie să fie mereu pe primul loc în viața ta

Argesul COOLtural

Teatrul zilelor noastre: Franzeluță

Argesul COOLtural
error: Continutul este protejat!!!