Reeditare, apoi relansare miercurea trecută, la Centrul Cultural din Pitești. Volum cu povestiri despre români și-a` lor moravuri, năravuri generatoare de umor și satiră bogat. De care Dumitru Ungureanu, născut argeșean, azi dâmbovițean, nu duce lipsă. Îl știu de ani buni și-i caut îndeosebi textele despre blues, rock & roll. Binevenite sigur. Chiar de curând citindu-i unul despre ”Canned Heat”. Trupă americană de peste-o juma de veac, de auzit, ferice, ș-acu` strălucit…
Tomu` fuse prezentat de Nicolae Oprea, șefu` Filialei Argeș a Uniunii Scriitorilor din România, din care face parte și Ungureanu. Rememorându-se momente de odinioară din evoluția acestuia și fixându-se coordonatele prozei sale. Demnă de atenție neîndoios din partea celor încă iubitori de slovă-ntinsă pe file de carte. Dispuși să sacrifice nopți pentru ea. Ca să descopere ”oameni, fapte, întâmplări” din autohton, în cazu` de față. S-au făcut asocieri, s-au evidențiat apropieri, s-a explicat stilistica sa și s-a reiterat aplecarea lui cu folos spre publicistica muzicală. Privind un gen în comunism socotit decadent și, ca atare, cu greu tolerat. Aș aminti, în context, apărarea trupei Phoenix atacată nătâng de acel Eugen Barbu, sub Ceaușești. Anticipând un condei bun și prolific, postdecembrist. Chiar de nu-i un orator de marcă, sper să mai am prilejul de-a-l auzi dezvăluindu-se pe sine îndeosebi. Vorbind mai pe larg despre el și romanele sale, de pildă. Ori despre alții, că doar îi știe pe mulți. Mai vino, deci, printre noi, Dumitre, oricând. S-or mai găsi, cu siguranță, câțiva să-ți steie alături ascultători…
Adrian SIMEANU
