Casa de Cultură a Sindicatelor ne răsfață, să zicem, în toamna aceasta. Actori din Capitală urcând, cât de curând, pe scena-i ospitalieră unu` după altu`. În montări mai vechi ori mai noi datorate unor nume varii în spațiul regizoral. Florin Piersic, Horațiu Mălăele, George Mihăiță, Marius Manole, Fătu și Zamfirescu junior, avându-le ca partenere pe Maia, Medeea, Mirela Oprișor și Carmen Tănase, de pildă. D-ăi tineri, firește, pe lângă ei, necesar. Patru piese stând astfel, binevenit, la dispoziția argeșenilor și nu numai, iubitori de teatru nedezmințiți…
Dar și muzica e pe afișe prezentă. Bănică revine cu refrenele lor îndrăgite. Urmat de Tudor Gheorghe și Holograf la început de noiembrie. Parcă l-am văzut și pe Fuego, la Teatrul ”Davila”. Cu Stela Enache-n tandem. Ori pe Daniela Vlădescu, într-un musical. Centrul Cultural Pitești va oferi și el o seară de folk tradițională, așa că doar Biblioteca Județeană nu vestește deocamdată nimic semnificativ. Noi, melomanii adevărați dorindu-ne insistent niște jazz. Oare ni s-o-ndeplini dorința, domnule director?
Adrian SIMEANU