După tată, argeșean. După mamă, bănățean. Într-o vreme, piteștean. Iar acuma, slătinean. Filolog și jurnalist, umorist, romancier. Astă ultimă ipostază, mai mult decât elocventă despre potențele omului. Nimeni altu` decât profesoru` Sandu Voinescu. Redactor șef la ”Oltart”, în sud. De care se ocupă cu sârguință trimestrial. Făr-a neglija proza și poemele. Epigramele și, mai cu seamă, gramatica binevenit…
Ca unu` al cărților sale cunoscător binișor, am ca subiect în astă tabletă, un recent roman*. Despre o lume de altădat`. Cu el în prim-plan, din copilărie până-n anii postdecembriști. În sânu` familiei și printre străini. Apoi, despre locuri în care-a ajuns. Sate și orașe cu farmecu` lor. Conaționali feluriți în cale-ntâlniți. Români țais, multe lichele. Sufletiști și hahalere. Imbecili ticăloșiți, inteligenți chinuiți. Activiști și oropsiți, prigonitori, prigoniți…
Portrete și întâmplări. Iubiri și dezamăgiri. Amintiri, mărturisiri. Toate-mpreună într-un tablou de secol trecut. Realist și convingător. Mustind de umor, maliție și nostalgie. Stârnind pe alocuri justificată revoltă. Căci n-au fost vremi ușoare, pline de bucurie. Ci de suferință și amărăciune. De umilință, prigoană și nedreptăți comuniste duium. Atât autoru`, cât și alții asemeni, parte de ele având abundent. Așa că bine face puindu-le pe foaie. Cu talent și curaj, chibzuință vădit. Are idei, are condei dintr-acela potrivit și povestea iese în chip nimerit. Neîndoios ținând de literatura cea bună. Și mărturie directă, utilă îndreptățit devenind. Istoria autohtonă onest, sugestiv, obiectiv oglindind…
Constantin Voinescu putând astfel sta cu brio printre scriitorii memorialiști. Și cu mulțumire că lasă în urmă ceva adevăr, dragoste de glie și învățătură pentru ăi de mâine. L-am citit, recitit cu nesaț fiindcă atrage, convinge. Nu fabulează, nu minte. Doar istorisește ce-i de luat aminte. Și mă ispitește să-i urmez exemplul, timp de-oi mai avea și s-o mai putea. Că nu e ușor să scrii un roman în contemporan. Salve, magister! Să trăiți să tipăriți, cum zicea un păstor de catrene cu nerv, înzestrat, regretat…
Adrian SIMEANU
*C. Voinescu, Mai mult ca trecutul, Ed. Hoffman, 2014
