Nimeni altu` decât Andrea Bocelli, în speță. Care-și povestește viața blând într-o carte*. Cu sinceritate și seninătate. Și, de ce nu?, cu îndreptățire. Ca să nu mai vorbesc de succes. Căci întâmplările prin care trece un star întotdeauna atrag. Iar artistu` toscan, azi sexagenar, nu-i un fitecine. Ci, de niște ani, interpretu` cel mai iubit de pe mapamond. ”Unul dintre marile mituri pozitive” ale acestui mileniu, precum se susține în prezentare, probabil întemeiat…
Neîndoielnic, vocea lui place intens și-l ascultăm cu drag orișicând. Iară talentu` vădit la condei ni-l apropie sporit. Familia, copilăria, ținutu` natal, năzbâtiile și năzuințele, oamenii apropiați, eșecurile și reușitele sunt relatate nepătimaș. Combinându-se inevitabil cu gânduri și constatări. Cu descrieri, portrete, reflecții. Ba chiar și c-un pic de poezie. Într-un amestec cumpănit de realism și lirism. Simplu, nepretențios, dar lucid și luminos. Armonia muzicii topindu-se parcă-n cea literară. Omu` Bocelli ieșind în prim-plan nici că se poate mai nimerit. Stilu`, cald, atrăgător, eroul, convingător. Eu unul îl cetii cu nesaț, pe nerăsuflate. Și ca mine, alții milioane bune. Fincă destinele cert cuceresc când ai lor purtători se destăinuiesc. Andrea-i printre ei și efortu` său are câștig maxim. Stându-i destinu` sub al cântului semn. Și-al nevoii de iubire, după cum o spune cu dulce fior. Încercați dară, la ceas de noapte de vară, să aflați o sensibilă poveste. Despre un semen lipsit neferice de văz, da` plin de talent de la Dumnezeu cât cuprinde…
Adrian SIMEANU
*Andrea Bocelli, Muzica tăcerii, Ed. Curtea veche, 2012
