Tinerel și subțirel, dibaci la violoncel. Contopindu-se perfect, fluent, fin, eficient. Cu arcușu` dezinvolt, sprinten, delicat pe corzi. Nu forțează mai deloc, însă impresionează mult. Are o delicatețe, deplină acuratețe și vizibilă suplețe. Câtă blândețe, câtă tristețe pune-n Piazzolla, de pildă, nu pot să uit nicidecum. Iscă gingașe sonorități, duioase, pătrunzătoare. Mustind de culoare, cert fermecătoare și cuceritoare…
E bine școlit și clar dăruit ăstui instrument. S-a lăsat format de maestrul său din Conservator și îl răsplătește în chip onorant. Căci de la Cazacu finețea a prins și o dăruiește cu vârf și-ndesat. E blazonu` lui și-i vine la fix. L-am reascultat și aplaudat convins mie-n sută că posedă zdravăn anume simțire. Că muzica-l domină prodigios, fructuos și-l face armonios pe violoncel. Într-o simbioză radioasă, viguroasă și, în ani, prestigioasă. Promite vădit și, de i-o fi scris, o va confirma. L-aș dori intens într-un recital. Ar putea să cânte ceva unicat și original. Niște prelucrări, niște adaptări. Ba chiar jazz de soi, elevat, select. Cu câțiva asemeni împrejuru` său, întru acompaniament și improvizație. Voi sta cu ochii pe el. Nu aș crede să mă-nșel…
Adrian SIMEANU
