După ,,C’Arte” și ,,răsplată” – Festivalul Street Food 2019

0
434

      Pe lângă dulceața mirosului de tei din centrul Piteștiului, trecătorii se bucură de mirosul îmbătător de mâncare, care nu poate să lase indiferent pe nimeni. După ce a trecut Târgul de C’Arte, care a avut un succes deosebit și piteștenii și-au cumpărat ,,hrană pentru creier”, a venit timpul să își alinte papilele gustative.
Street Food Festival 2019 este bine amenajat, curat și, totodată, tentant. După părerea piteștenilor, este un festival care permite să te relaxezi mâncînd în aer liber: ”Este bine că sunt până târziu și avem posibilitatea să venim în centru, după muncă”. Prețurile sunt accesibile, de fapt nu au crescut de anul trecut. Trecătorii se pot alinta cu fast food și nu numai, pot savura clătite, înghețată, băuturi răcoritoare ș.a.
Majoritatea participanților la festival se declară mulțumiți : ”Acest festival este destul de bunicel, vânzările sunt nici foarte mari, nici foarte mici. Totuși sunt puțini oameni, poate e din cauza că mulți au intrat în vacanță și au plecat din oraș. Comparativ cu alte festivaluri de Street Food, suntem în mare parte mulțumiți de vânzări.”, Diana Nache, Enache’s food.