Lucrurile se întâmplă astfel. Piteștiul este, pur și simplu, inundat de mirosul dulce al florilor de tei. Vara și-a intrat în drepturi. Este cald, este și răcoare sub copaci, este bine. Copiii sunt în vacanța mult așteptată. Cu toate acestea, foarte mulți au mers la Târgul de Carte, cu părinți sau alți prieteni și achiziționează cărțile dorite. Este de-o adevărată plăcere să vii în orice perioadă a zilei să savurezi din cărți, să cunoști editurile, librarii, să legi conversații noi și să rămâi surprins căci cărțile adună cele mai interesante personalități.
Librari impresionați de târg. Reacții și păreri
Absolut toți librarii au fost mulțumiți de târg. De oameni, de anturaj, de oraș, de vânzări. Majoritatea sunt pentru prima oară în Pitești și au rămas îndrăgostiți de căldura și dulceața oamenilor de aici, de faptul că cititorii sunt cunoscători și iubitori adevărați de carte. De asemenea, o mare importanță au atras-o asupra organizării acestui târg și amplasării în fața Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu”. Foarte mulțumiți de grija și receptivitatea organizatorilor.
,,Organizarea foarte bună, în comparație cu alte târguri. Nu mă așteptam să fie clienți, deoarece de obicei târgurile în aer liber nu sunt atractive. Dar aici a fost o locație foarte bună. Vin toate categoriile de vârste și tineri, și bătrâni. Spre marea mea mirare, am vândut cărți care, de obicei, nu se vând pe site. Avem tot felul de pachețelele promoționale, foarte accesibile ca preț. La Pitești chiar se citește. Așteptăm să ne reîntoarcem și la anul.” Lina, reprezentat editura EIKON.
,,Sunt încântată de acest târg. Chiar nu m-am așteptat să fie așa multă lume. Cititori și cunoscători de carte, de la vârste mici până la vârste înaintate, copiii care își caută cărți, copiii entuziasmați <mami vreau această carte, și pe aceasta, și pe aceasta!!>. Mi-a făcut o mare plăcere să fac cunoștințe noi și să particip la acest târg.” Mihaela, reprezentat editura CURTEA VECHE.
”Sunt încântată de acest târg de carte. Amplasarea este una foarte bine gândită. Chiar și vremea ține cu noi. Cititorii sunt bucuroși, la fel, de organizarea acestui Târg de Carte. Sunt bucuroși de faptul că găsesc cărți pe care le căutau de mult timp, sunt mulțumiți de prețurile accesibile și surprizele din partea noastră.” Adelina, reprezentat editura NEMIRA.
Dorina FLUIEAR