Nu poți să nu remarci tineri promițători, modești și muncitori. Precum Karina Uță. De prin Piatra Neamț, dacă nu mă-nșel. Studentă pianistă la Conservator. Sub îndrumarea cu roade vădite a profului solist Viniciu Moroianu. Care parcă i-a transmis din stilu` său energic, dur, înflăcărat. Din virtuozitatea și siguranța ce-i sunt caracteristice. Așa încât, pentru a doua oară, fata asta mi-a arătat că-i calcă pe urme intens. Cu folos imens…
Stăpânește pianu` peste așteptări. Am crezut în potențele sale chiar din octombrie trecut. Văzând-o-n recital, la ”Serile Lipatti”. Acuma, la fine de mai, o ascultai în concert. Fu debutul ei cu simfonicu` piteștean. N-aș fi zis că s-a-ntâlnit primă oară cu o orchestră totuși consolidată, experimentată. N-am crezut în îndrăzneala-i de-a-l tălmăci pe Saint-Saëns la frageda vârstă. N-am socotit că va face față unei sarcini ca asta. Dar, spre bucuria-mi, făcut-a cu brio. Deși partitura nu e deloc lejeră. Iar eu o aveam deja în auz de la Craiova, recent. Unde i-a dat glas Rebeca Omordia. Cu Theo Wolters la pult. Ei bine, Karina a pus la bătaie atuuri incontestabile. Cu toate notele-n cap bine însușite, s-a concentrat la fix numai pe redare. Etalând tușeu puternic, exact și pregnant. Da` și nuanțat la nevoie. Vigoare, finețe. Rigoare, suplețe. Tehnică indiscutabilă și dăruire. Sensibilitate, căldură, celeritate în mersu` pe clape. Revărsare sonoră articulată deplin. Pe scurt, măiestrie dăruită nouă senin. De-o instrumentistă încă-n formare, desigur. Însă cu perspectivă neîndoios. De-o ține soarta cu ea pe drumul ales, al muzicii de soi. Noroc bun, domnișoară Uță!
Adrian SIMEANU
