Teatrul zilelor noastre: Fierarii

0
152

      Grigore, un român fierar. În atelieru` lui din neam în neam. Peter, unu` de peste graniță, ungur. Ivan, un altu` din est. Rus, adicătelea. Matilda, zdrahon de muiere. Nevastă de fierar, evident. Soață cu Grigore. Personaje, toți. Într-o adaptare super. Foarte tare. Horațiu a creat-o și tot el a montat-o. La Râmnicu Vâlcea și la București. Dup-o comedie din țară vecină. ”Fierarii” numită, acuma, la noi. Miloš Nikolić, autor balcanic. Un octogenar venit pe lume în Kosovo. Adecvat croită, strașnic izbutită. Savuroasă foc. Fincă oamenii aceștia se strâng pân` la urmă la român acasă. Stau și beau la masă și află haios că fiecare-n parte a făcut un copil băiat cu nevasta celuilalt. În timp de război, pe front socotiți. O încurcătură se iscă pe loc, spiritele se aprind. Orgoliile  se precipită și ”încornorații” se iau la harță un pic. Da-i potolește Matilda autoritar. Povestea sfârșind parcă sub acea lozincă de odinioară: ”proletari din toate țările, uniți-vă!”. Cu zeamă de prună că e a mai bună…

      Nu e lungă piesa, da` fierbe constant. Hazul abundă inteligent. Cu tâlc evident. Replicile, iuți, agere, spumoase. Gagurile, dese și ingenioase. Jocul e alert, cu maxim efect. Mălăele, Mihăiță, Morgenstern și Rusu, echipă sudată, rodată, fără greș echilibrată. Expresivitate, mobilitate, atractivitate dovedind. Decor adecvat (Maria Miu) la un recital actoricesc adaptat dâmbovițean. Un text inspirat, dibaci procesat. Pe mâini iscusite și-n guri potrivite cu succes intrat. Ce-au făcut din el un potop de râs. Cum îi șade bine unei comedii depline. Niciodată muritoare, de-a pururi pilduitoare, din belșug atrăgătoare. Exact teatrul căutat preponderent și constant în ziua de azi…

                                                                                                       Adrian SIMEANU