21.3 C
Pitești
vineri, iun. 14, 2024

Să păstrăm flacăra vie

            Profesori şi elevi de şcoală primară din judeţul Argeş se străduiesc să păstreze încă vie flacăra folclorului românesc, ce străbate secole şi chiar milenii, pentru a  fi dusă mai departe de generaţiile viitoare.

Joi, 4 aprilie, va rămâne o amintire frumoasă pentru elevii şi profesorii care au fost premiaţi la Biblioteca Judeţeană ,,Dinicu Golescu” Argeș în urma unui concurs desfăşurat pe teme folclorice şi a unui simpozion. Lucrările participante la acest simpozion au fost adunate într-o carte pe care au  prezentat-o în cadrul evenimentului.

            Proiectul iniţiat de profesori de la şcoala „Tudor Arghezi” din Piteşti, cu sprijinul conducerii acesteia şi doi preoţi de la Biserica „Mavrodolu” din Pitești- Paul Stănescu și Horia Dumitrescu, a antrenat elevi şi profesori de la mai multe unităţi şcolare din judeţ, participând circa 100 de elevi la concursul ce a avut ca temă sărbătoarea românească „Dragobetele”, aflată deja la a treia ediţie. Expunerea succinctă, dar consistentă a lectorului universitar doctor Sorin Mazilescu a precedat momentul mult aşteptat de cei mici, primirea diplomelor şi a medaliilor, iar colajul de piese folclorice din zona Argeşului a încheiat într-o notă prietenească acest eveniment.

            Mesajul transmis atât de profesorul Sorin Mazilescu, profesorul preot Horia Dumitrescu, de profesoara Vali Marcu– moderatoarea evenimentului, cât şi de tema concursului şi a simpozionului, a fost  clar şi de loc de neglijat, acela de a nu uita tradiţiile româneşti şi de a le sădi în inimile copiilor, pentru a putea fi transmise în continuare, pentru ca ţara noastră să nu îşi piardă unicitatea în lume.

Magdalena CÂMPEANU

Articole asemănătoare

Despre… 1 Mai

Argesul COOLtural

Denis Grigorescu – unul dintre cei mai valoroși jurnaliști ai Argeșului: ”Lucrez mult la imposibil și nu uit să trăiesc, să iubesc”

Argesul COOLtural

FANFARA „ARGEȘUL” de la CLASIC la MODERN.

Argesul COOLtural
error: Continutul este protejat!!!