Cartea zilelor noastre: Pițuleasa

0
127

    S-a născut, a trăit și-a murit pe plai muscelean. A muncit și-a doinit pân` la adânci bătrâneți. A crescut copii, nepoți, strănepoți. Și-a cinstit satu` cu fapta și ghiersu` duios. A lăsat urmași care să-i ducă haru` vocal mai departe. Precum și dovezi despre el, în arhive. Neprețuite vădit și meritând a fi puse-n valoare deplin. Căci țin, desigur, și ele de geniul poporului nostru, nemuritor. De-nțelepciunea-i nemăsurată, profundă, pilduitoare ades…

    Pe cât a putut, le-a dat la iveală nepotu` Costel. Om cu respect pentru cultura străbună, cunoscut în Pitești. Scriind inspirat un op nimerit despre bunica Maria. Cea mărunțică la trup, da` harnică foc și veșnic pe buze cu cântu`. Vestită nu numa-n Nucșoara natală. Unde-a avut și o cărare a ei, existentă și azi nu doar ca titlu al cărții de față*. I se zicea Pițuleasa și cu nesaț am cetitu-i povestea. Versu` baladelor sale spune atâtea și realmente m-a fascinat. Filosofie și poezie întrânsu`, duium. Iar lexicul acelor meleaguri de vis e și mai dihai. Așa de fain în rostire că mult mă mir de ce noi nu-l vorbim. Are un parfum ce înfruntă timpu` peren. Savoare nespus și faptu` că autorul în file l-a strâns chibzuit e lăudabil imens. Motiv să-l îndemn apăsat să-ntocmească degrabă ediție alta. Mai degajată și mai firească, de suflet. Ca un roman biografic, nu ca un studiu-n domeniu. Cu siguranță, Costel Cârstoiu știe s-o facă, având condei îndestul. Iară Maria Cârstoiu, rapsodu` din Slatina Nucșoarei de munte o merită cert. Fincă neamul aista român deține nebănuite comori. Mândre și demne să fie aflate de lumea întreagă, pe veci…

                                                                                            Adrian SIMEANU

 *Constantin Cârstoiu, Drumul Pițulesei, Ed. PARALELA 45, 2003