Lângă un munte de piatră, minunat, așa cum numai Dumnezeu poate să creeze, în județul Argeș, comuna Corbi, satul Jgheaburi, la vale de Mănăstirea Corbii de Piatră, este o căsuță, parcă ruptă din poezie. Casa care, parcă, ne-a crescut pe noi toți. Două camere modeste, cu uși mici din lemn, cu leagăn în mijlocul camerei, ciorapi de lână pe ladă, împletiți pentru toți nepoții, covoare colorate pe jos, pe pereți, icoane mici, ferestre micuțe, un borcan în care stă un buchet de grâu, cules într-o vară… Și culori atât de intense, de zici că trăiește și astăzi gospodina casei… Recunoașteți acest peisaj?
O portiță veche, mică, care a văzut foarte mulți oameni la ”viața” ei, deoarece mama Uța (așa cum îi spuneau consătenii, Mirela Vlădescu, numele real) era un om cu o inimă extraordinar de bună. Gardul care întâmpină înconjoară o perlă adevărată. Un albastru intens. O casă făcută la înălțime pentru că din grădina acesteia, se aude și se vede un râu ce se prelinge la vale.
Râul din grădină, cu podulețul de lemn…
”Îngândurata mătușa Uța.. Sufletul și inima casei”
Sinceră să fiu, în această casă încă trăiește sufletul mătușei, casa este vie, foarte caldă și plină de emoții, emoții de acasă.
P.S O familie de Italieni a vrut să cumpere proprietatea cu 50.000 de euro. Dar cum se spune, ”…casa părintească nu se vinde, nu se vinde pragul părintesc..”
Dorina FLUIERAR
