Cu mare plăcere, enormă satisfacție. Convingându-mă iară de calitățile sale la pult, săptămâna trecută. E temeinic pregătit. Zdravăn experimentat. C-un avânt molipsitor. Puternic acaparant. Fructuos pe măsură. Mă uitam și la el, și la orchestră, întrepătrundere amplă descoperind. O comuniune radioasă întru slava celor aleși în program. Inspirat, Șostakovici și Wagner. Parcă durând o punte sonoră-ntre ruși și germani, semnificativ. Trainică, binevenită, nimerită, izbutită…
Walter Hilgers este neamț. Sexagenar zvelt și impunător. Pentru cei conduși, cert convingător. L-au urmat atent, nuanțat, fluent pe întreg parcursu`. Sunând omogen, pregnant, onorant. Partiturile neetalând pentru ei greutăți la redat. I-am privit îndelung pe fiecare-n parte și n-am dibuit ezitări. I-am simțit atrași, dăruiți și uniți. O structură de monolit dovedindu-se clar. Revărsând spre noi energia și măreția din știme cu bucuria și armonia unora destoinici în muncă. Meticuloși, inimoși, întrutotu` norocoși c-un astfel de dirigent. Care, pe deasupra, e și director artistic onorific la filarmonica lor ploieșteană. Căci da, la ”găzari” făcui constatările astea. Succinte, desigur, dar meritate din plin. Sala ”Ion Baciu”, gazdă potrivită arătându-se de când o știu dinlăuntru. Și sunt ceva ani…
Adrian SIMEANU
