11.5 C
Pitești
luni, oct. 14, 2024

Simpozion–160 de ani de la Unirea Principatelor Române

Cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la Mica Unire, Muzeul Judeţean Argeş organizează miercuri, 23 ianuarie 2019, ora 13:00, simpozionul – 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment ce va avea loc în clădirea veche a muzeului (fostul Palat Administrativ).
Ca în fiecare an, pe data de 24 ianuarie, gândurile ne poartă şi anul acesta spre acea zi unică din istoria noastră când, după ce fusese ales domn al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza a devenit şi domn al Ţării Româneşti, împlinind, de facto, Unirea Principatelor Române. Mica Unire, cum mai este cunoscută, a reprezentat actul politic care a stat la baza României moderne şi a formării naţiunii române.
La eveniment vor participa profesori, elevi, muzeografi, cadre militare şi oameni de cultură.
În deschiderea simpozionului va fi intonat imnul naţional al României, după care managerul instituţiei muzeale, lect. univ. dr. Cornel Popescu, va susţine o alocuţiune; programul simpozionului va continua cu interpretarea unor cântece patriotice, interpretate de corul Colegiului Naţional „Zinca Golescu”, condus de domnul profesor Cornel Dragoş.
În încheiere, în curtea Muzeului Judeţean Argeş, cei prezenţi vor asculta şi juca Hora Unirii, celebra piesă avându-i ca autori pe Vasile Alecsandri (versurile) şi Alexandru Flechtenmacher (compoziţia muzicală).

Articole asemănătoare

Eveniment cultural: Boroghină, la Pitești

Argesul COOLtural

Atelier de jurnalism la Bibliotecă

Argesul COOLtural

,,Sunt norocos. Îmi doresc tot ce am. Sunt fericit!” întâlnire de suflet cu Ioan T. MORAR.

Argesul COOLtural
error: Continutul este protejat!!!