Cartea zilelor noastre: Un destin

0
72

      Veneția Serenisima, cinquecento. Cu lagune și intemperii. Strălucire și mizerie. Palate și sărăcie. Desfrâu, bigotism. Înapoiere, fanatism. Epidemie de ciumă și stive de morți. Suferință și durere. Cârciumi promiscue și prostituate. Sodomiți și inchiziție. Prelați odioși, codoașe parșive. Ură și șantaj, minciuni păcătoase. Invidie, trădare, vendete ticăloase. Pictură și fast. Petreceri, execuții. Oameni și fapte, moravuri, năravuri…

     Printre toate astea, o femeie. Frumoasă fără seamăn. Citită, instruită. Curtezană și poetă. Căutată, adulată, bogată și onorată. Da` și mult invidiată. Pân` la urmă, acuzată. Făr-a fi-n ștreang atârnată…

     Viața ei nu tocmai lungă este, în epoca noastră subiect de roman. De la extaz, la agonie fiind zugrăvită de Rosa Ventrella. Italiancă din Bari, de fel. Cremoneză, actualmente. Care scrise binevenit despre venețianca de altădată. Povestind inspirat cum a trăit și-a iubit aceasta. Ce a făptuit și a pătimit.  Înfățișând convingător timpul acela. Viețuitorii lui. Luminile și umbrele unei Renașteri Târzii…

     Cartea* s-a-ntrupat din istorie și fantezie. Din măiestria condeiului și dorința unei femei contemporane de-a supune eternității pe o alta trecutului aparținând. De a dărâma vechi prejudecăți și a sugera că și azi de condamnat sunt atâtea. Rosa are grație, imaginație, stil. Unul alert, pictural. Neobositor și atrăgător. Arătând că putem a ne-ntoarce în timp nu doar prin tratate docte și savante. Ci și prin narațiuni la-ndemâna oricui. Precum aceasta închinată Veronicăi Franco. O figură de neuitat, de odinioară. Ce își află locul, iată, într-un op venit pe lume în deceniul nostru. Nimerit și izbutit, util foarte de citit. Ventrella valorificând dibace acumulările universitare, prin literatură de calitate. Altfel spus, știință și talent epic. Amestec echilibrat, consistent, la fix dozat. Cu pricepere lucrat, cu rigoare depănat. Cu parfum înmiresmat și culoare-nnobilat. Întrutotu-ntemeiat să-i fac în ziar rezumat. Zic eu, unu` meritat. De Veneția nepieritoare, chiar mai apăsat…

                                                                                                      Adrian SIMEANU

  *Rosa Ventrella, Onorabila venețiană, Ed.ALLFA, 2014

LĂSAȚI UN MESAJ