Totul despre Şcoala Mihai Eminescu, pe site-ul www.scoala11.ro

0
1075

Şcoala Mihai Eminescu din Piteşti şi-a lansat platforma www.scoala11.ro, un site inedit şi în acelasi timp performant, de unde puteţi afla informaţii complete despre instituţia de învăţământ. Potrivit directorului şcolii, profesorul de matematică Marian Haiducu, platforma oferă aspecte diverse din viaţa şcolii, care au drept scop formarea şi consolidarea respectului faţă de educaţia de excelentă. Iată mesajul de Bun Venit adresat celor interesaţi să urmărească parcursul Şcolii Mihai Eminescu şi în mediul online, respectiv pe site-ul www.scoala11.ro:

# Directorul Marian Haiducu: “Vă invităm să descoperiți setea de cunoaștere, cultură, creație și educație a elevilor nostril”

“În numele personalului didactic și nedidactic al Şcolii Gimnaziale „Mihai  Eminescu” Piteşti, fosta Școală Generală Nr. 11 Pitești, vă spun „Bun venit!”. Vă mulțumim pentru interesul acordat școlii noastre și sperăm că veți găsi utile informațiile din aceste pagini. Site-ul este o creație tehnică, literară și artistică izvorâtă din spiritul şi sufletul Şcolii Gimnaziale ,,Mihai  Eminescu” Piteşti. Accesându-l, vă invităm să descoperiți setea de cunoaștere, cultură, creație și educație a elevilor noștri, calitatea resursei umane de care dispunem, baza materială în continuă îmbunătățire a instituției noastre, precum și informații de interes educațional pentru toți actorii în domeniu. Veți putea accesa aici, în egală măsură, în timp real, și aspecte legate de viața școlii, derulate la nivelul instituției, în scopul formării şi consolidării respectului pentru educația de excelență. Ne străduim in fiecare zi să fim la cel mai înalt nivel! Ne propunem să mediatizăm aici cât mai multe din experiențele noastre educaționale la nivel local, regional, național şi internațional. Ne dorim ca mesajul în format electronic să ajungă în toate mediile de interes și să propage, ȋn mod constant, un întreg set de valori în măsură să implice promovarea tinerilor,  încurajarea și îndrumarea lor spre educația de calitate.”, spune directorul Marian Haiducu pe www.scoala11.ro, în mesajul de întâmpinare.

# Despre Şcoala “Mihai Eminescu”

      Informaţiile publicate pe platforma online a Şcolii Mihai Eminescu sunt în continuă actualizare, în funcţie de activităţile şi evenimentele care se desfăşoară sub egida unităţii. A fost publicat şi un scurt istoric despre cum a luat naştere Şcoala cu numărul 11 din Piteşti:

      „La 1 septembrie 1966 și-a deschis porțile Școala Nr.11 Pitești, funcționând cu patru săli de clasa și un grup de cadre didactice. Începutul a fost modest, deoarece se înființa în clădirea Școlii Medii Nr.3, ridicată în cartierul Craiovei în 1964. O conjunctură favorabilă a făcut ca la 1 septembrie 1969, Liceul “Al. Odobescu” să se mute într-o clădire nouă, ceea ce a permis Școlii Nr.11 o extindere rapidă. În localul format din parter și două niveluri funcționau la acea data un atelier, o bibliotecă, trei laboratoare, o grădiniță și un număr de clase care a crescut considerabil.

         În 1974 a fost construită sala de sport și într-un tronson aparte, amenajate atelierele- școală de lăcătușerie, de tâmplărie și de gospodărie-cusături. Treptat, baza materiala a școlii s-a completat cu un teren de sport gazonat, un teren de zgură, terenuri de baschet și de handbal. De la deschidere și până în prezent școala a avut în fruntea ei oameni înzestrați cu o structură spirituală deosebită. Primul director, prof. Marin Păunescu a fost un model prin prestanța, talentul, dăruirea, bunătatea și distincția sa. A colaborat armonios cu prof. Marieta Ștefănescu, director adjunct, apoi director coordonator al școlii. În 1978, prin hotărâre de guvern, pe lângă Școala Nr.11 Pitești se înființează Clubul Sportiv de Înaltă Performanță “Aripi” cu două secții: fotbal – coordonată de prof. Mihai Georgescu și gimnastică – coordonată de prof. Nicolae Costea. În 1980 a fost înființată și o secție de atletism. De-a lungul anilor, școala a primit vizitele unor înalte personalități sau delegații de nivel internațional din: Maroc, India, Sudan, Siria, Franța (1973), Japonia (1989), Iugoslavia (2002) sau național, cum ar fi: Gabriel Țepelea, Nicolae Manolescu, Lia Manoliu, Virgiliu Radulian, Ion Teodoreanu, Ștefan Cazimir, Alexandru Mironov.”

       Platforma www.scoala11.ro ofera informatii despre managementul şcolii, personal, comisii metodice, formatori, Asociaţia Părinţilor, publicaţii (Aripi, Arcade, Alpha), Consiliul Elevilor, proiecte şcolare, dar şi fotografii 360 de grade.

LĂSAȚI UN MESAJ