Cartea zilelor noastre: Eminescu și Veronica

0
541

 

      S-au iubit pân-au murit. Pătimaș și gelozit. Dureros și fericit. Nălțător, da` chinuit. Lumea, rea, i-a pizmuit, contra lor a uneltit. Sărăcia i-a-nsoțit, nevoia i-a încolțit. Boalele i-au cutrupit, viața grea i-a biruit. În mormânt s-au despărțit, în Cer s-or fi reunit. Poate, pentru totdeauna, precum soarele și luna. Sub pecetea poeziei și puterea veșniciei…

      Iacată-mă și pe mine așternând vorbele-n rime. Pe undeva, de-nțeles, că Mihai e un ales. Luceafăr dumnezeiesc în areal românesc. Un poet universal, din ceia fără egal. Un romantic abisal, iubind în transcendental. Iară Veronica lui, grația Pământului. Floare gingașă, bălaie, arzând strașnică văpaie. Destine împreunate de dor și Divinitate. Inspirat numiți ”Martirii lui Eros”…

      Un profesor argeșean i-a pus vrednic în roman*. Douăzeci de ani la el a lucrat. E amplu, romanțat, cu locuri, fapte, oameni, firește, presărat. Putna, Viena, Iași, Văratec, Berlin, București. Maiorescu, Creangă, Caragiale, Slavici, ”Timpul” și ”Junimea”. Diverse întâmplări, amare, luminoase, ciudate, dureroase. Vise, halucinații, spaime, interogații. Peisagii, fain penel. Și descrieri, fel de fel. Portrete, tablouri, lirism, dramatism. Dialoguri curgătoare, cu tâlc și cuceritoare. Limba timpului, savoare. Poeme nemuritoare și scrisori doveditoare, citate convingătoare. Ilustrând dragoste mare, din aia ucigătoare. Nebunie, poezie, din alea tulburătoare. Echilibru-n povestire, dăruire și simțire intrate în rostuire. Meșteșug la scriitură, dar nu și la corectură. Autor cu fantezie și vădită acribie, Ion Ionescu – Bucovu. Tom util, binevenit, cu nesaț că l-am cetit, până-n zori l-am isprăvit. Cât știui, îl consemnai și pe site îl semnalai…

                                                                                               Adrian SIMEANU

   * Ion Ionescu – Bucovu, Martirii lui Eros, Editgraph, Buzău, 2015

LĂSAȚI UN MESAJ