„A doua șansă” și „Dublu”, primele filme la Cinematograful „București”

0
743

       Cinematograful ”București”, situat în Calea București Nr. 2, după inaugurarea oficială din 20 mai cu filmul „Bacalaureat” al lui Cristian Mungiu, organizează primele două proiecții de film pe bază de bilete, astfel cum au fost ele votate de Consiliul Local Pitești, în datele de 2 iunie, respectiv 3 iunie.

      Ziua de sâmbătă, 2 iunie, este dedicată filmului străin, proiecția aleasă fiind aceea a filmului  „A second change” („A doua șansă”). Filmul reprezintă cea mai recentă dramă a regizoarei Susanne Bier, câştigătoare a premiului Oscar în 2011 pentru film străin.  În rolurile principale joacă Ulrich Thomsen, Nikolaj Lie Kaas, Nikolaj Coster-Waldau, Maria Bonnevie. Filmul „A doua șansă” spune povestea a doi oameni obișnuiți care devin brusc victimele unor situații care îi copleșesc. Amândoi polițiști, Andrew și Simon au vieți complet diferite. Andrew are o viață fericită de familie, în timp ce Simon este divorțat și își petrece majoritatea timpului liber la clubul din oraș. Totul se schimbă în momentul în care primesc prin stație un apel de urgență.

    Ziua de duminică, 3 iunie, este dedicată filmului românesc, misiune pe care Cinematograful „București” și-a asumat-o încă de la inaugurare, proiecția aleasă fiind aceea a filmului „Dublu”. Filmul este regizat de piteșteanca Catrinel Dănăiață, aceasta fiind prezentă și la proiecție pentru a dialoga cu publicul prezent în sală.Filmul-dramă „Dublu” spune povestea lui George, un arhitect aproape de succes cu o relație aproape eșuată și o viață aproape sufocantă. Când viața e un continuu deadline, acesta devine prizonierul propriei existențe. Filmul a fost nominalizat la Premiile GOPO din 2017 pentru „Cel mai bun actor într-un film de lungmetraj ficțiune – Bogdan Dumitrache”, „Cea mai bună imagine (lungmetraj) – Pătru Păunescu”, respectiv „Cel mai bun film de debut (lungmetraj)”.

Cele două proiecții vor avea loc începând cu ora 18.00.

       Pentru accesul la filmul „A doua șansă”, prețul biletului este, conform H.C.L. nr. 153/24 mai 2018, de 8 lei, iar pentru accesul la filmul „Dublu”, prețul biletului este de 6 lei. Pentru  studenţi, pensionari, şomeri, precum şi pentru adulţii cu handicap mediu şi uşor, tariful biletului se reduce cu 50%. Elevii beneficiază de tarife reduse cu 75% pentru accesul la filme. Accesul este gratuit pentru: cetăţenii de onoare ai Municipiului Piteşti, posesorii legitimaţiilor eliberate de Guvernul României în baza H.G. nr. 385/2004 privind accesul gratuit la actul de cultură la nivel naţional al pensionarilor care au activat minim 10 ani în domeniul cultural-artistic și în presă, persoanele cu handicap grav sau accentuat, precum şi persoanele care îi însoţesc.

LĂSAȚI UN MESAJ