Narcisa de la Negraşi, exponatul lunii la Muzeul Județean

0
670

În luna mai, vizitatorii Muzeului Județean Argeș au ocazia să admire narcisa din Rezervația naturală Poiana cu narcise – Negrași expusă în holul muzeului în vitrina dedicată exponatului lunii.
Narcissus poeticus L. ssp. radiiflorus (Salisb.) Baker, este o plantă erbacee din familia Amaryllidaceae care prezintă un bulb ovoidal, tunicat, tulpină comprimată cu frunze late, cilindrice, ascuţite la vârf, flori mari solitare la vârful tulpinii, flori ce prezintă o coronulă galbenă cu margini roşii şi petale de culoarea untului.
Se dezvoltă foarte bine în zone depresionare umede pe malul râurilor, pe suprafeţe mlăştinoase. Înfloreşte la sfârşitul lunii aprilie.
În judeţul Argeş există Rezervaţia naturală Poiana cu narcise Negraşi, situată în lunca râului Dâmbovnic, în comuna Negarşi. Este cea mai sudică poiană cu narcise din ţară şi are o suprafaţă de 4,1 ha.
A fost declarată Rezervaţie naturală la 24 iunie 1966 şi este ocrotită pentru valoarea ştiinţifică deosebită, dar şi pentru valoarea peisagistică a covorului de narcise.

Exponatul lunii va putea fi admirat de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00, la sediul Muzeului Judeţean Argeş din strada Armand Călinescu, nr. 44, intrarea fiind liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ